Buna ziua,
Problema mea este urmatoarea - urmeaza sa deschidem un magazin, cu chirie, in cadrul unui complex comercial (gen Mall); magazinul ni se va livra la rosu, firma noastra urmand sa amenajeze tot (paviment, tavan fals, mobilier, etc.) In contractul cu firma proprietara scrie (destul de ambiguu) ca vom avea nevoie de Autorizatie de constructie pentru amenajari. Va rog mult sa imi spuneti unde trebuie sa ma adresez si ce acte imi trebuie pentru obtinerea acestei autorizatii. Mentionez ca acest magazin (punct de lucru nou pentru firma noastra) va avea locatia in Judetul Ilfov. Multumesc anticipat.
Legea nr.50/1991 republicată
art.11
(1) Se pot executa fără autorizaţie de construire următoarele
lucrări care nu modifica structura de rezistenta,
caracteristicile iniţiale ale construcţiilor sau aspectul
arhitectural al acestora:
d) zugraveli şi vopsitorii interioare;
f) reparaţii la instalaţiile interioare, la bransamentele şi
racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcţiilor, în
limitele proprietăţii, montarea sistemelor locale de încălzire şi
de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum şi
montarea aparatelor individuale de climatizare şi/sau de
contorizare a consumurilor de utilităţi;
g) reparaţii şi înlocuiri la pardoseli;
h) reparaţii şi înlocuiri la finisaje interioare
Acte necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construire:
- Cerere tip + anexa completată intregal şi semnată;
- Certificat de urbanism - copie;
- Act de proprietate - în cazul construcţiei de balcoane se solicită şi titlul de proprietate pentru terenul în indiviziune;
- Avize - îndosariate în ordinea din certificatul de Urbanism;
- Proiect;
- Foaie de capat;
- Lista semnarii;
- Memoriu Arhitectura + referat verificator pentru construcţii mai mari de P + 1;
- Memoriu Rezistenta + referat verificare şi faze determinante;
- Memoriu Instalatii - electrice, termice, apă - canal;,
- Evaluare cost constructie;
- Planse desenate;
- Arhitectura
- PL. Situatie 1:200 (POT, CUT, COTE);
- PL. nivele curente 1:50;
- Sectiune 1:50;
- PL. Acoperis 1:50;
- Toate fatadele 1:50;(cu ştampila verificator dacă este cazul)
- Rezistenta: PL. Fundatii 1:50;
Trebuie sa va adresati Serviciului Urbanism si Amenajare Teritoriala din cadrul Primariei in a carei raza teritoriala se afla magazinul.