avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 488 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Pensionari şi probleme juridice ... Dosar pensie grupa II de munca
Discuție deschisă în Pensionari şi probleme juridice legate de pensii

Dosar pensie grupa II de munca

În 27.04.1990 am primit decizia de acordare a pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă cu vechime integrală în grupa a III-a de muncă. Am fost şofer şi am lucrat pe camioane cu capacitate mai mare de 4 tone şi conform Ordinului 50/1990 art. 206 - 208 m-aş încadra în grupa a II-a de muncă cu o pensie majorată.
Societatea de transporturi auto la care am muncit a falimentat şi a fost lichidată judiciar, iar arhiva ei se află în posesia unui lichidator care mă duce cu vorba: că e prea târziu, că nu mai are ştampilă, că nu mai are drept de semnătură...
Am nevoie de o adeverinţă care să ateste faptul că am lucrat ca şofer pentru completarea dosarului de pensie grupa a II-a, grupă intrată în vigoare după pensionarea mea. Toţi colegii mei mai tineri au pensie de grupa a II-a.
Vă rog să-mi spuneţi cum pot să-l oblig pe lichidator să-mi elibereze adeverinţa respectivă.
Rezolvarea poate veni prin completarea dosarului cu adeverinţa respectivă (state de plată, hotărâre C.A., decizie manager) sau proces la tribunalul muncii dacă nu o pot primi?
Cel mai recent răspuns: Gabriela Pintea , Consilier juridic 19:58, 29 Octombrie 2011
Referitor la persoanele care, la data de 01.02.1990, aveau calitatea de pensionari si care si-au desfasurat activitatea in locuri de munca prevazute, potrivit reglementarilor existente pana in anul 1990, a fi incadrate in grupele I sau a II-a de munca (Ordinul MMOS nr.50/1990 in forma initiala, publicat in Monitorul Oficial nr.38/20.03.1990), acestea beneficiaza de drepturile conferite de incadrarea in grupa superioara de munca. (Decizia Curtii Constitutionale nr. 87 publicata in M.Of. nr. 352/26.07.1999)
Rezulta ca incadrarea activitatilor sau a locurilor de munca in grupe superioare de munca s-a efectuat sau trebuia sa se efectueze, in momentul aparitiei fiecarui act normativ care reglementa aceasta, iar nominalizarea persoanelor sa poata fi probata cu documente verificabile, existente in cadrul unitatilor angajatoare.
Dupa data de 1 aprilie 2001 nu mai exista baza legala pentru incadrarea locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale cu conditii deosebite in grupe superioare de munca, iar eliberarea adeverintelor privind atestarea faptului ca, in anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001, o persoana si-a desfasurat activitatea in locuri de munca incadrate in grupele I si/sau a II-a de munca, se va face numai daca nominalizarea persoanei s-a facut anterior datei de 01.04.2001 si numai pe baza documentelor intocmite la acea vreme, verificabile, aflate in evidenta angajatorilor sau detinatorilor de arhive (proces verbal, decizie, tabel, hotararea consiliului de administratie si a sindicatului privind nominalizarea persoanelor incadrate in grupe superioare de munca, pontajele lunare, registrul de evidenta a intrarilor in subteran etc.).
Altfel spus, in prezent, angajatorii si cu atat mai mult detinatorii de arhive, nu au temei legal pentru a nominaliza noi persoane ori pentru a incadra activitati desfasurate anterior datei de 01.04.2001, in grupe superioare de munca, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior datei de 01.04.2001– prin adeverinte eliberate conform prevederilor art. 126 din Legea nr. 263/2010.
Adeverintele prin care se atesta faptul ca in anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele si-au desfasurat activitatea in locuri de munca incadrate in grupele I si/sau a II-a de munca se intocmesc potrivit modelului prevazut in anexa nr. 14 la Legea nr. 263/2010, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate in evidentele angajatorilor sau ale detinatorilor legali de arhive.
@Carp Mircea

Va rog sa nu mai preluati prin copy-paste informatii de pe alte site-uri fara a mentiona de unde le-ati preluat. Multumesc!

Acesta este link-ul spre site-ul de pe care ati preluat informatiile:
[ link extern ]


@niccos59

Cum adica "m-as incadra" in grupa II de munca?

In 2011 nu se mai fac incadrari in grupe de munca iar lichidatorul nu poate avea competente in acest sens. Potrivit Ordinului nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care au fost incadrate in grupele I si II de munca s-a facut de catre conducerea unitatilor impreuna cu sindicatele.
Ultima modificare: Duminică, 30 Octombrie 2011
Gabriela Pintea, Consilier juridic

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Ordinul nr. 50/1990 FRatilaVioleta FRatilaVioleta as vrea sa stiu daca la 1 februarie 90 nu eram in activitate beneficiez de calcularea grupei 2 la pensie? si as mai vrea sa stiu daca ordinul 50/90 a fost ... (vezi toată discuția)
Grupe de munca elisoara_toma@yahoo.com elisoara_toma@yahoo.com Buna ziua, Mama mea a iesit la pensie ca electrician in octombrie 1990 cu o vechime de 38 ani si 2 luni - 1952-1990. A avut categorie de salarizare mare. A ... (vezi toată discuția)
Cum se stabilesc perioadele lucrate in grupe de munca? simizbanca simizbanca pentru perioada 1980-1991 ,in ce baza se stabileste grupa de munca lucrata ca sofer pe autocamioane mai mari de 5 tone ? (vezi toată discuția)