Procedura simplificata a judecatii

Dacă această postare trezeşte interesul vreunor colegi şi va părea interesanta, vă rog să va exprimati opiniile contrar celor prezentate (sau propuneri), =D> în privinţa interpretării textelor din “mica reformă în justiţie” (Legea nr.202/2010

Eliminarea oricărei căi de atac (a recursului) în privinţa cererilor privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv

Astfel, la articolul 1 C.pr.civ., după pct. 1 se introduce punctul 11, cu următorul cuprins:
Judecătoriile judecă:

(…)„11. în primă şi ultimă instanţă, procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv”.

Această normă reglementează atât competenţa de soluţionare a acestor categorii de cereri (care datorită importanţei scăzute în considerarea valorii creanţei, vor fi de competenţa exclusivă a judecătoriei rationae materiae), cât şi eliminarea expresă a căii de atac a recursului (vezi şi art.2821 C.pr.civ., potrivit căruia, litigiile de până la 100.000 lei inclusiv nu sunt supuse apelului).
Această normă a fost deja criticată prin „Observaţiile Asociaţiei Magistraţilor din România la Proiectul Legii privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor în materie civilă”, p. 2, [publicate pe site-ul [ link extern ] ;.
Cu toate acestea, noua normă nu elimină posibilitatea exercitării unei eventuale căi de atac de retractare (contestaţie în anulare sau revizuire), în măsura în care condiţiile de exercitare specifice acestor căi ar fi îndeplinite.
În privinţa normei de competenţă materială a judecătoriei norma nu are caracter de noutate, întrucât , din coroborarea art. 1 pct. 1 cu art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) C. pr. civ., judecătoriile sunt competente să soluţioneze toate cererile evaluabile în bani cu o valoare de până la 500.000 inclusiv în materie civilă şi de până la 100.000 lei inclusiv în materie comercială.
* Precizare: deşi noua normă nu distinge după raportul de drept material ce stă la baza pretenţiei (civil, contencios-fiscal, litigii de muncă, dreptul familiei, drept comercial ) nu credem însă că legiuitorul a dorit să stabilească un rang de prioritate al criteriului valoric faţă de competenţa materială după natura litigiului. Astfel, nu opinăm că această normă ar fi aptă să să scoată de sub competenţa secţiilor specializate litigiile ce le-ar reveni potrivit competenţei ratioane materiae, chiar dacă ar fi vorba de cereri întemeiate pe un drept de creanţă în care valoarea obiectului este de maximum 2000 de lei. În plus, credem că dispoziţiile art. 1 pct. 11 C. pr.. civ. constituie dreptul comun (legea generală) în materie, în timp ce dispoziţiile care interesează secţiile specializate constituie norme speciale, derogatorii.
*Corelaţii:
În strânsă corelaţie cu modificarea adusă de art. 1 pct. 11 C. pr.. civ se modifică şi art. 299 C.pr.civ. prin introducerea alineatului (1)1,: „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 1 pct. 11”.
De asemenea, hotărârile pronunţate „în primă şi ultimă instanţă” de judecătorii în aceste litigii se consideră a fi incluse în categoria hotărârilor irevocabile la care se referă art. 377 alin. (2) pct. 5 C. pr. civ., cu toate consecinţele care decurg din aceasta, respectiv:
1. pot fi atacate cu contestaţie în anulare sau revizuire (cum arătam mai sus),
2. sunt executorii (necesitând, însă, învestirea cu formula executorie conform art. 269 alin. (1), art. 374 alin. (1) şi art.376 alin. (1) C. pr. civ. Cu toate acestea, în materie comercială, potrivit art. 7209 C. pr. civ. , hotărârile pronunţate în primă şi ultimă instanţă potrivit art. 1 pct. 11 C. pr.. civ ., constituie titlu executoriu şi vor putea fi puse în executare „fără îndeplinirea unei alte formalităţi”).

****DOMENIUL DE APLICARE: cererile ce au ca obiect obligarea la plata unei sume de bani, de maximum 2000 lei. Se impun următoarele PRECIZÃRI:

a) pe de o parte, creanţa principală trebuie să fie de maxim 2000 lei, neavând relevanţă dacă reclamantul mai formulează sau nu şi alte capete de cerere accesorii, prin care solicită penalităţi sau dobânzi, în cazul acestora fiind aplicabile dispoziţiile prorogării legale de compteneţă, potrivit art.17 C.pr.civ. Ca atare, nu se va face calcul aritmetic între creanţa principală şi sumele pretinse în cererile accesorii, pentru a eluda aplicarea dispoziţiilor art. 1 pct. 11 C. proc. civ.Totodată, nu are relevanţă izvorul juridic al pretenţiei formulate (raspundere civilă delictuală sau contractuală, plată nedatorată, îmbogăţire fără justă cauză, contravaloarea unui bun pierit sau distrus (nu, însă şi în cazul în care se solicită obligarea pronunţarea unei hotărâri cu obligaţie alternativă: în principal restituirea bunului şi în subsidiar, contravloarea acelui bun, în măsura în care se constată imposibilitatea restituirii sale în natură –ipoteză în care nu mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 pct. 11 C. proc. civ.)
b) pe de altă parte, noua normă de la art.1 pct. 11 C.pr.civ., nu trebuie extinsă prin analogie la orice litigiu evaluabil în bani. Noţiunea de „litigiu evaluabil în bani„ a fost explicată de către I.C.C.J., Secţiile Unite prin Decizia nr.32 /9 iunie 2008 (M.Of. nr. 830 din 10/12/2008), respectiv: “Dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.” Ca atare, textul este aplicabil exclusive litigiilor prin care se solicită sume de bani întemeiate pe drepturi de creanţă, în cuantum maxim de 2000 lei.
c) pentru a fi aplicabilă această normă, e necesar ca pretenţia de obligare la plata a 2000 lei să fie formulată pe cale principală. Astfel, nu intră sub incidenţa acestui text, ci va opera prorogarea legală de compteneţă în baza art.17 C.pr.civ., litigiile în care asemenea pretenţii băneşti de până la 2000 lei sunt formulate pe cale accesorie (de plidă, ca cerere de repunere a părţilor în situaţia anterioară (restituirea prestaţiilor) faţă de o cerere principală în care se invocă ineficacitatea unui act juridic (nulitate, anulare, rezoluţiune, reziliere, revocare etc.) ori pe cale incidentală (cerere reconvenţională sau cerere de intervenţie voluntară principală, chemare în garanţie, chemarea în judecată întemeiată pe art.57 C.pr.civ.). Însă, dacă partea interesată alege să exercite pe cale principală acţiunea în pretenţie, ulterior hotărârii de desfiinţare a actului juridic care o generează, atunci devin aplicabile dispoziţiile art. 1 pct. 11 C. proc. civ.

****APLICAREA ÎN TIMP:
Norma art. 1 pct. 11 C. proc. civ. este de imediată aplicare, de la data intrării în vigoare a Legii nr.202/2010 ( a se vedea şi dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010), a.î. noua normă se va aplica :
- proceselor începute după intrarea în vigoare a acestei legi (când cererea de chemare în judecată/actul de sesizare s-a formulat ulterior datei de 25.11.2010).