un dispensar medical aflat in apropierea unui monument istoric, actualmente aflat in domeniul privat si inchiriat unui medic de familie pe perioada nedeterminata, poate fi trecut in domeniul public ?
Dispozitiile Ordonantei de urgenta nr.68/2008 nu sunt aplicabile spatiilor medicale situate in imobilele aflate in zona de protectie a unui monument istoric. Zonele de protecţie din jurul monumentelor istorice sunt de minimum 100 de metri în localităţile urbane, de 200 de metri în localităţile rurale şi de 500 de metri în exteriorul localităţilor, distanţe măsurate de la limita exterioară a terenurilor pe care se află monumente istorice. Terenul pe care se află un monument istoric include, în afară de construcţia propriu-zisă, şi drumuri de acces, scări, parcul sau grădina, turnuri, chioşcuri şi foişoare, gardul sau zidul de incintă, bazine, fântâni, statui, cimitire şi alte construcţii sau amenajări care formează ansamblul monumentului.
In acest caz, este posibil ca acel spatiu sa fie trecut in domeniul public.
Domnule Elis, situatia este cam asa : sunt consilier local si ieri am avut sedinta de consiliu. In urma cu 3 ani, primarul a inchiriat dispensarul medical in cauza, unui medic cu 1 euro/mp/an pe perioada nedeterminata. Spun ca a inchiriat primarul, pentru ca a facut-o fara hotararea cons local !!!! Contractul de inchiriere este semnat de primar, viceprimar si medic. Acest contract este acum obiectul unui dosar penal. Nu am inteles de ce in sedinta de ieri a cerut trecerea dispensarului din domeniul privat in domeniul public, invocand og 68/2008
Va multumesc !
Urbanism
martzipan
Buna ziua. Vreau sa-mi consolidez casa in care locuiesc care se afla la mai putin de 100m de un monument istoric. Se cheama ca se afla in zona de protectie a ... (vezi toată discuția)