avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 641 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Atribuþiile DGASP
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Atribuþiile DGASP

Am făcut o sesizare la DGASP, mai precis la Direcţia pentru protecţia şi promovarea drepturilor copiilor, reclamând că, după ce am pierdut custodia, eu şi copiii suntem împiedicaţi să ne vedem şi să vorbim la telefon. Că încă din mai se judecă un banal drept la vizită şi că, în lipsa acestuia, nu pot comunica cu cei mici. Precizam că am avut un drept de vizită provizoriu care mi-a fost încălcat.
Rezultatele pe care o comisie multidisciplinară le-a întreprins, se concretizează în programul copiilor de la grădiniţă, îmi dă detalii despre stare de sănătate a copiilor şi-mi arată că, aşa cum declară tatăl, copiilor nu le este îngrădit dreptul de a "menţine legătura cu totţi membrii familiei".
Aş dori să ştiu, dacă aceste de anchete se bazează şi pe altceva decât pe declaraţiile părţii intervievate şi de ce, ce a declarat el e mai credibil decât ce am afirmat eu.
Eu am trimis biletele de tren care dovedesc prezenţa mea în oraş, procese verbale cu martori, întocmite la aproape fiecare vizită pe care am încercat să o fac copiilor. Am depus chiar şi decizia judecâtorească prin care mi se acorda dreptul de vizită temporar de care pomeneam, în care se preciza clar că mama e împiedicată să aibă legături fireşti cu copiii.
Nu înţeleg în ce a costat acheta asta, de fapt ... Drepturile copilului sunt încălcate doar dacă acesta e pus în pericol de moarte? Cum trebuie să îşi indeplinească acest departament obligaţiile şi, mai ales, care sunt acestea?

Altfel, există un for superior căruia mă pot adresa cu o contestaţie?
Ultima modificare: Marți, 13 Decembrie 2011
lara12, utilizator
Cel mai recent răspuns: lonita , utilizator 15:44, 12 Aprilie 2012
Conf Art 92 lit. a din cadrul Legii 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, DGASPC este obligata sa verifice toate sesizarile privind cazurile de abuz si neglijare a copilului. Totodata, conf Art. 93, pentru verificarea sesizarilor privind cazurile de abuz si neglijare a copilului, reprezentantii DGASPC au drept de acces, in conditiile legii, in sediile persoanelor juridice, precum si la domiciliul persoanelor fizice care au in ingrijire sau asigura protectia unui copil. Pentru efectuarea acestor verificari, organele de politie au obligatia sa sprijine reprezentantii directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului.


Va trebui insa sa va inarmati cu rabdare si cu multa staruinta in actiunile care le veti intreprinde in acest sens. Din pacate in Romania lucrurile nu stau chiar asa cum ar trebui iar acest organism 'sufera' la propriu in modul de functionare iar motivele cred ca sunt multe, plecand de la lipsa de oameni, salarii execrabile, dezinteres, lipsa fonduri, lipsa proceduri.

Nu dezarmati insa, faceti orice sesizare in scris si pana la urma veti obtine ceea ce doriti.

A intra intr-un proces si cu acestia nu cred ca este o solutie. Puteti insa sa le amintiti de obligatiile care le au si faptul ca prin nerespectarea acestora incalca legea.

Succes.

Păi dacă X reclamă ceva, DGASPC înţelege să facă o achetă mergând acasă la X şi întrebându-l "dragă X, te faci vinovat de ce eşti acuzat?" şi-şi întemeiază concluziile pe faptul că acela neagă? Ce minune-i asta, mamă doamne?

Vă mulţumesc pentru urare.:)
Ultima modificare: Marți, 13 Decembrie 2011
lara12, utilizator
Inteleg cu ce va confruntati insa trebuie sa intelegeti ca problema principala este tatal copilului, de la el pleaca totul.

Nu stiu daca am inteles bine, aveti o decizie judecatoreasca in care se spune ca mama este impiedicata sa aibe legaturi cu copii? S-a luat vreo masura in acest sens?
Instanţa care mi-a acodat dreptul provizoriu de vizită, stabilind un program anume, a precizat foarte clar aceasta. Dumnealui a înaintat recurs, pe care l-a pierdut, iar tribunalul a subliniat încă o dată acest aspect, constatând că recursul e pur şicanatoriu.
Ci toate acestea, judecătoarea care a decis încredinţarea copiilor, l-a privilegiat pe tată, deşi i-au fost aduse la cunoştinţă respectivele decizii judecătoreşti.

ps. Poate ştie cineva cărui for superior i se subordonează DGASPCul...
Ministerul muncii si a protectiei sociale.

Alte discuții în legătură

Divorț. ce pot face dacă fosta soție refuza sa îmi dea copilul ... Alexandru 112 Alexandru 112 Divorț. Ce pot face dacă fosta soție refuza sa îmi dea copilul la telefon.?dosarul e pe rol dar încă nu sa dat primul termen? Sunt disperat. Nu știu ... (vezi toată discuția)
Procedura 912 cpc ContSters257745 ContSters257745 buna ziua! are cineva experienta in derularea procedurilor cf art 912 cpc in cazul refuzului minorului de a respecta dreptul la vizita? Mentionez ca am ... (vezi toată discuția)
Nerespectarea unei hotarari privind domiciliul copilului MIHAELA333 MIHAELA333 Buna ziua,va rog sa ma ajutati daca puteti cu un sfat.Am divortat la notar,apoi am introdus un ordin de protectie in instanta,printre ce am cerut eu acolo nu ... (vezi toată discuția)