Definită ca fiind ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului, autoritatea părintească aparţine, potrivit Noului Cod Civil , ambilor părinţi, care trebuie să o exercite
numai în interesul superior al copilului (Titlul IV din NCC ? Autoritatea părintească). În acest sens, urmează a fi avute în vedere şi dispoziţiile legii speciale în materie, anume legea nr.
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (legea nr. 272/2004 care afirmă prevalenţa principiului interesului superior al copilului în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti (art. 2 din Legea nr. 272/2004).
Interesul superior al copilului este punct de reper şi atunci când există neînţelegeri între părinţi asupra modului de îndeplinire a îndatoririlor părinteşti; în această ipoteză, instanţa de tutelă are autoritate de a decide cu privire la exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, cu ascultarea părinţilor, a copiilor, după caz, precum şi în funcţie de concluziile raportului de anchetă socială.
Potrivit art. 397 NCC, regula o reprezintă exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, ?afară de cazul în care instanţa decide altfel? (art. 397 NCC ? Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi).
La rândul ei, decizia instanţei se circumscrie interesului superior al copilului, urmând a se raporta, în mod firesc, şi la concluziile raportului de anchetă psiho-socială, la învoiala părinţilor, dacă există şi/sau la opinia copilului în această privinţă. Per a contrario, decizia instanţei va putea fi alta, dacă din probele administrate în cauză, va rezulta că o altă soluţie este în interesul superior al copilului. O altă soluţie ar urma să fie reprezentată de situaţiile de excepţie de la regula sus-menţionată, şi anume exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte sau de către alte persoane.
Astfel, dispoziţiile art. 398 NCC prevăd situaţia exercitării autorităţii părinteşti de către un singur părinte, ?dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului? (art. 398 NCC ? Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte).
În acest context, prin coroborarea art. 397 şi art. 398 NCC cu art. 506 NCC, instanţa de tutelă ar putea dispune exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, exclusiv în baza acordului exprimat de părinţi în acest sens, desigur cu luarea în considerare şi a dispoziţiilor art. 264 NCC.
Aceasta întrucât, pe de o parte, art. 506 NCC stabileşte că părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, dacă este respectat interesul superior al acestuia şi, după caz, cu ascultarea copilului, iar, pe de altă parte, art. 398 NCC consacră excepţia de la regulă, operantă pentru motive întemeiate (or, învoiala părţilor, în coroborarea articolelor sus-menţionate, ar putea fi circumstanţiată motivelor întemeiate, în interesul superior al copilului).
[ link extern ]