Sunt inscrisa in anul 2 la cursurile de masterat la zi, la o facultate acreditata si in aceasta perioada nu am avut studiile intrerupte. Sunt insarcinata si ar trebui sa nasc la inceputul lunii iulie iar distertatia trebuie sa o sustin cam in aceeasi perioada..
Pot primii indemnizatia de crestere a copilului daca nu sustin lucrarea de disertatie?
Pot beneficia de indemnizatie potrivit O.U.G 111/2010 art.2 lit. m) persoanele care frecventeaza, fara intrerupere, cursurile de zi ale invatamantului preuniversitar sau, dupa caz, universitar si postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, organizat potrivit legii, in tara sau intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, intr-un domeniu recunoscut de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu exceptia situatiei de intrerupere a cursurilor din motive medicale;
Concluzia este ca poti beneficia de aceasta indemnizatie.
Mai consulta :
OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor. Ordonanta de urgenta 111/2010
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 830 din 10 decembrie 20;HG 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor
1. Nu conteaza daca sustineti sau nu examenul final ci numai daca in cele 12 luni premergatoare nasterii copilului ati frecventat cursurile, la zi, fara intrerupere.
2. Institutia de invatamant va elibereaza o adeverinta in care se specifica faptul ca ati urmat cursurile la zi si fara intrerupere.