Art. 100 Conditiile liberarii conditionate in cazul pedepsei inchisorii
(1) Liberarea conditionata in cazul inchisorii poate fi dispusa daca:
a) cel condamnat a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei, in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani, sau cel putin trei patrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se afla in executarea pedepsei in regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a indeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotararea de condamnare, afara de cazul cand dovedeste ca nu a avut nici o posibilitate sa le indeplineasca;
d) instanta are convingerea ca persoana condamnata s-a indreptat si se poate reintegra in societate.
(3) In calculul fractiunilor de pedeapsa prevazute in alin.(1) se tine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate. In acest caz, liberarea conditionata nu poate fi dispusa inainte de executarea efectiva a cel putin jumatate din durata pedepsei inchisorii, cand aceasta nu depaseste 10 ani, si a cel putin doua treimi, cand pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(4) In calculul fractiunilor de pedeapsa prevazute in alin.(2) se tine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate. In acest caz, liberarea conditionata nu poate fi dispusa inainte de executarea efectiva a cel putin o treime din durata pedepsei inchisorii, cand aceasta nu depaseste 10 ani, si a cel putin jumatate, cand pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberarii conditionate si atentionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune, daca va mai comite infractiuni sau nu va respecta masurile de supraveghere, ori nu va executa obligatiile ce ii revin pe durata termenului de supraveghere.
C.E.D.O nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne unei cereri. Aceasta presupune ca persoana respectivă să fi sesizat cea mai înaltă jurisdicţie competentă, cu respectarea regulilor şi a termenelor de procedură.
2. Termenul în care poate fi sesizată este de 6 luni de la data deciziei interne definitive. Termenul de 6 luni curge de la data la care autoritatea naţională competentă cea mai înaltă şi-a pronunţat decizia (dacă plângerea se referă la o condamnare, termenul curge de la pronunţarea hotărârii finale în ordinea normală a căilor de atac şi nu de la respingerea ulterioară a unei eventuale cereri de revizuire). Dacă se depăşeşte acest termen, Curtea nu mai poate examina plângerea.