Initial ati fost testat cu etilotestul si banuiesc ca rezultatul testării a aratat o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat,ati fost condus pentru prelevarea probelor biologice,aveti dosar penal in acest moment,in situatia in care rezultatul probelor biologice nu este in favoarea dvstra puteti solicita calculul retroactiv al alcoolemiei si
in cazul optimist
in care valoarea acesteia este sub 0,80g/l alcool pur în sânge conform art.219 din HG1391/2006:" restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta,
la cererea titularului
, în baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat sau ca urmare a încetării măsurii de siguranţă prevăzute la art.112 lit.c) din Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;"
In
cazul pesimist
in care o sa fiti trimis in judecata si veti fi condamnat permisul se anuleaza si devin aplicabile dispozitiile art.116 din OUG195/2002:
ART. 116
(1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare:
#B
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;
b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) a intervenit amnistia;
d) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicule, prevăzută la art. 64 lit. c) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată.
(2) Persoana căreia i-a fost anulat permisul de conducere, înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ca urmare a săvârşirii, într-un interval de 6 luni de la restituirea permisului de conducere, a unei fapte care atrăgea suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se poate prezenta la examen în vederea obţinerii unui nou permis de conducere, fără a fi necesară trecerea vreunui termen de la data aplicării măsurii administrative.
(3) Pentru prezentarea la examen în vederea obţinerii unui nou permis de conducere, persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să facă dovada că:
#M1
a) este aptă din punct de vedere medical;
#B
b) nu a fost condamnată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art. 24 alin. (6), cu excepţia cazurilor în care a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1).