avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 600 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Permis retinut in Italia
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Permis retinut in Italia

buna ziua. la sfirsitul lunii ianuarie am fost depistat in italia avind inaparatul tahograf o alta cartela si mi s-a retinut permisul de conducere, fara a mi se elibera vreo dovada sau ceva asemanator. cind am platit amenda mi s-a spuas ca se retine pe o perioada de 1 sau doua luni. a trecut trei luni si nu am primit nici o instiintare de la ei. Am fost verificat in sistemul politiei rutiere si nu sint inregistrat ca as avea permis suspendat. In aceasta situatie am dreptul sa conduc
ART. 115 OUG195/2002
(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce sau anularea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi în cazul în care împotriva titularului acestuia s-a hotărât o astfel de măsură de către o autoritate străină competentă pentru o faptă săvârşită pe teritoriul altui stat, în condiţiile stabilite prin Convenţia europeană cu privire la efectele internaţionale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor, adoptată la Bruxelles la 3 iunie 1976, ratificată de România prin Legea nr. 126/1997.
(2) Hotărârea asupra suspendării exercitării dreptului de a conduce un vehicul sau anulării permisului de conducere se comunică titularului de către poliţia rutieră care a dispus măsura.


Art. 219 HG 1391/2006
(1) Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere care îl are în evidenţă, la cererea titularului, în următoarele cazuri: a) la expirarea termenului de suspendare, când sancţiunea a fost aplicată pentru cumul de puncte; b) la expirarea termenului de suspendare, când sancţiunea a fost aplicată ca urmare a săvârşirii unei contravenţii pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30, 60 sau 90 de zile sau, după caz a fost majorată cu 30 de zile, dacă titularul a promovat testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie. c) în baza certificatului medico-legal prin care se confirmă că afecţiunile medicale care au determinat declararea persoanei respective ca inaptă medical au încetat.
(2) Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, la cererea titularului, în baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat sau ca urmare a încetării măsurii de siguranţă prevăzute la art.112 lit.c) din Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
(3) Verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie de către contravenient se efectuează de către serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă, în cazul în care sancţiunea a fost aplicată ca urmare a săvârşirii unei contravenţii pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30, 60 sau 90 de zile sau, după caz a fost majorată cu 30 de zile.
(4) Verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie constă în completarea unui test grilă, ce conţine 15 întrebări din legislaţia rutieră. Este declarat „promovat” persoana care a formulat răspunsul corect la cel puţin 13 întrebări.
(5) Contravenientul este obligat să susţină examenul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie, în perioada executării sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, în zilele stabilite, săptămânal, la nivelul serviciului poliţiei rutiere.
(6) Prevederile alin. (1) – (5) se aplică şi în cazul titularului unui permis de conducere românesc pentru care, potrivit legii, a fost aplicată sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce de către o autoritate competentă străină, ca urmare a săvârşirii de către acesta, pe teritoriul statului respectiv, a unei fapte pentru care se aplică această sanctiune.

Va sfatuiesc sa faceti verificari temeinice inainte de a va urca la volan.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Permis suspendat - incalcare linie continua razvan martin razvan martin Am depasit un auto pe linie continua si permisul afost suspendat pe o perioada de 30 zile. Mi se pare corect insa, dupa aceste 30 zile ma pot duce sa ridic ... (vezi toată discuția)
Restituire permis de conducere Sabaumihai Sabaumihai Poate comandantul politiei sa restituie permisul inaintea terminarii perioadei de suspendare , facand un memorium catre acesta adaugand un argument pentru care ... (vezi toată discuția)
Permis de conducere suspendat valenovaly valenovaly Bună dimineața, mi s-a suspendat permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile în data de 05.01.2017 pentru că am fost înregistrat de aparatul radar ... (vezi toată discuția)