Iata textele legale pe care sa va intemeiati plangerea:
Plângerea contra actelor procurorului
Art. 278. - (1) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
(2) În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
(3) În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.
(31) Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.
(4) Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător.
Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau
ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată Art. 2781. - (1) După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
(2) În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile.
(3) Dosarul va fi trimis de parchet judecătorului, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
(4) Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
(5) La judecarea plângerii, prezenţa procurorului este obligatorie.
(6) La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale şi apoi procurorului.
(7) Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
(8) Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
(9) În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.
(10) Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.
(11) În situaţia prevăzută în alin. 8 lit. a), persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.
(12) Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.
(13) Plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar competent.
Deci, in concluzie daca sunteti in termen (20 de zile de la comunicare) puteti face plangere prin care contestati tot ce s-a intamplat in dosarul respectiv si nu doar chestiunea cu amenda. Dupa cum ati vazut, cu aceasta plangere se poate ajunge pana la instanta in ultima faza si acolo s-ar putea sa aiba surprize procurorul daca spuneti ca este foarte subiectiv.
In concluzi,e mai intai depuneti plangerea la prim-procuror dupa care, daca nu sunteti multumit, in baza art 278 indice 1 mai faceti o plangere la instanta.
Daca va luati si un avocat treaba ar fi mult mai simpla. Va doresc mult succes si nu ar fi rau sa ne tineti la curent cu evolutia cazului. Nu va dati batut ! =D>
Av. Adrian Posdarie
-dragă domnule,această instituţie -278 ind.1 a dat naştere la nenumărate discuţii şi evident la un şir nesfârşit de petiţii şi procese penale.De multe ori oamenii se plâng de durata proceselor.
Însă,pentru acurateţe,vă rog să faceţi şi D-vs o mică investigaţie atât în cazurile pe care le-aţi avut cât şi în jurul colegilor d-vs cu privire la procentul şi modalitatea în care se admit ori se resping plângerile formulate în baza art 278 ind.1Cpp.
Mai mult ,vreau să vă spun că în practică de cele mai multe ori chiar în cazul reţinerii spre judecare -deşi se cam evită -se pronunţă de cele mai multe ori aceeaşi soluţie,respectiv hotărâre.Rare sunt cazurile în care instanţa condamnă după ce în prealabil procurorul emite soluţia NUP,pentru că în această situaţie se pune întrebarea-în concret cum pune judecătorul în mişcare acţiunea penală ?(a se vedea art.9,10,235 ,.262 cpp etc) .
Pe curând şi despre celelalte soluţii de netrimitere emise de procuror.
Vă aştept cu comentarii.