Un expert poate convoca părţile în cazul unei expertize in zile
declarate libere la nivel naţional, inclusiv sâmbăta si duminica, în
condiţia în care una sau mai multe părţi este o instituţie publică/
societate comercială care nu lucreză în zilele specificate?
În acelasi context în mod constant si repetat pot fi sabilite
convocări ale părţilor (instituţii publice/societati comerciale) în
afara orelor de program 8-16 şi in zile nelucrătoare, în condiţiile în
care expertul beneficiază de prevederile art. 16 Ordonanţa 2/2000.
Nu exista prevederi care sa interzica convocarea de catre expert a partilor in zilele de sarbatoare si in afara orelor de program.
In practica curenta, expertul/ specialistul tehnic judiciar nefiind o institutie publica (legata de un orar fix, de serviciu), ci o persoana fizica care presteaza o activitate nenormata si fara un program fix, partile pot fi convocate inclusiv la sediul/ domiciliul expertului/ specialistului, prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire, partile impreuna sau partile separat, o data sau de mai multe ori (la latitudinea expertului/ specialistului).
De regula, convocarea se face in zile lucratoare, in timpul programului de lucru, daca efectuarea expertizei se produce la locul faptei, este necesara vizionarea locului, este utila prezenta in acel loc a partilor implicate, precum si a altor persoane considerate util a fi prezente de catre expert/ specialist.
Realitatea actuala, de multe ori, ma poate contrazice, daca avem in vedere numarul enorm de mare de dosare, in care un expert este nominalizat de catre instante si parchete de pe tot cuprinsul tarii, iar numarul actual de experti/ specialisti pe specializari, activi, in lista ministerului justitiei este extrem de redus, raportat la numarul total de dosare incredintate.
In prezent, ministerul justitiei deruleaza un program pentru autorizarea de noi experti/ specialsiti tehnici judiciari. Programul este insa de durata si isi va arata roadele peste 2-3 ani.
Prevederea din OG nr. 2/ 2000 art.16 este depasita in acest moment de realitatea prezentata mai sus, nr. total experti/ specialisti, pe specializari - numar total de dosare in care sunt nominalizati expertii/ specialistii.
Aveati posibilitatea sa informati in timp util expertul/ specialistul despre faptul (bine motivat si credibil), ca nu puteti fi prezent la data convocarii si sa-i solicitati o alta data de intalnire (de comun acord), dar tinand cont si de partea adversa. Va va explica cu siguranta, motivat, de ce a recurs la convocare in data mentionata.
Trebuie sa aveti in vedere si faptul ca partile in proces, sunt cele mai interesate sa se depuna raportul de expertiza la termenul dat de instanta si faptul ca intocmirea unui raport de expertiza tehnica judiciara (de multe avand 150-200 de pagini si alte sute de pagini ca anexe) dureaza mult mai mult timp decat intalnirea legala, programata intre expert/ specialist si partile implicate in proces.