Daca dupa ce ai depus dosarul pentru somaj si dupa doi ani de luat somajul ai facut si dosarul de pensie si acesta este corect intocmit si indeplineste toate conditiile de pensie cu toate adeverintele in cat timp prevede legea ca sa se dea dispozitia de pensionare de al data de cand ai depus dosarul si pana vine pensia?
Am un verisor care in luna MAI 2012 a facut acest lucru si nici pana in SEPTEMBRIE 2012 nu ia venit pensia ,ba mai mult acum la anuntat ca dosarul e suspendat si ca deabia acum o sa -i dea drumul spre rezolvare.
Va multumesc anticipat!
Conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul un itar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare:
"Art. 106. - (1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii.
(2) Decizia prevăzută la alin. (1) cuprinde temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare.
(3) În termen de 30 de zile de la comunicare, decizia de pensie poate fi anulată la cererea titularului.
(4) Decizia casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii.
Punere în aplicare Art. 106. prin Normă de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul u... din 20/03/2011 :
Art. 75. -
Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la instituţia competentă. Decizia casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 5 zile de la data emiterii. "