ma adresez cu speranta ca puteti sa-mi oferiti mai multe informatii decat stiu pana acum. Calculul indemnizatiei de cresterea copilului se face in cazul unui pfa, 85%
din venitul net realizat sau din profit? Stiu ca trebuie sa depun o declaratie pentru 2012 la finante, dar vreau sa stiu care valoare se ia in considerare.
Si inca o intrebare: de acest procent beneficiaza si mamele care au nascut ex: 26.09.2012?
1. OUG 111/2010 spune ca veniturile care se iau in considerare pentru stabilirea nivelului indemnizatiei pentru cresterea copilului reprezinta suma rezultata dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activitati independente determinat in conditiile legii.
2. Din Ordinul MMFPS 1474/2011:
Situatie:
În cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente şi ai căror copii se nasc în cursul unui an fiscal cum se calculează veniturile realizate de acestea: se iau în calcul veniturile distribuite uniform prin împărţirea venitului anual la numărul de luni în care s-a obţinut (adeverinţă eliberată de administraţia finanţelor publice şi decizia de impunere) sau veniturile declarate de partea contractantă, distribuite lunar în cuantum diferit?
Solutie:
Luna luată în calcul la stabilirea dreptului la indemnizaţie pentru creşterea copilului este luna suspendării activităţii respective. La stabilirea venitului lunar se va lua în calcul numărul de luni în care au fost realizate venituri din activitatea respectivă. De exemplu, dacă persoana naşte pe data de 31 martie 2010 şi abia pe data de 15 aprilie îşi suspendă activitatea, pentru a putea stabili venitul lunar realizat până la data suspendării activităţii se va ţine cont de informaţiile privind veniturile înscrise în adeverinţa eliberată de Direcţia generală a finanţelor publice (DGFP), pe baza plăţilor de impozit anticipate stabilite conform veniturilor estimate declarate de persoană. Astfel, se va ţine cont de adeverinţa de venit estimată eliberată de DGFP pe trimestrul I (ianuarie-martie 2010), precum şi de adeverinţa eliberată de aceeaşi instituţie şi care precizează data la care s-a făcut suspendarea efectivă a activităţii. Venitul estimat pe trimestrul I trecut în adeverinţă va fi împărţit la cele 3 luni pentru a se afla venitul lunar astfel realizat de respectiva persoană.
Situatie:
Referitor la persoanele fizice autorizate cărora Agenţia Naţională de Administrare Fiscală le impune o cotă de impozitare pentru tot anul, chiar dacă aceste persoane realizează sau nu un anumit venit
Solutie:
În această situaţie, dacă persoana respectivă plăteşte impozit aferent unui an întreg, se va proceda astfel: se va împărţi venitul estimat sau realizat la numărul de luni în care au fost realizate, respectiv la douăsprezece luni ori până la data efectivă a suspendării activităţii.
3. Pentru amanunte va puteti adresa Agentiei Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala (AJPIS), cea care aproba si plateste indemnizatia pentru CCC.