Lucrez la o firma din domeniul vanzarilor de aproximativ un an si ceva. In urma cu aproximativ 3 luni s-a schimbat conducerea iar de atunci se fac presiuni asupra mea sa imi dau demisia. Am primit un referat cu motive mai mult inchipuite decat reale, din care reiesea ca nu imi indeplinesc sarcinile de serviciu. M-i s-a cerut din nou demisia spunandu-mi ca altfel, imi vor desface C.I.M. pe motiv de indisciplina. Am refuzat iar dupa cateva zile au venit cu un alt referat in care era mentionata si data la care se incheie orice colaborare intre parti. Referatele erau facute de seful meu direct, catre catre conducere, acestea nefiind oficiale (fara stampila, neinregistrate, etc.). Mentionez ca primul referat l-am semnat pentru luare la cunostiinta, dar pe cel de al doilea am refuzat sa il semnez. Ma pot concedia disciplinar doar in baza celor relatate mai sus? Ce pot eu sa fac? Multumesc!
Trebuie sa fiti cercetat disciplinar pentru acest lucru.Trebuie sa va convoace in scris cu cel putin 5 zile inainte iar in convocare sa se specifice data, ora si persoana la care sa va prezentati pentru cercetarea disciplinara. La cercetarea disciplinara veti da o nota explicativa scrisa si veti combate in aceasta orice acuzatie vi se aduce. In urma cercetarii se va putea emite decizia de sanctionare disciplinara care poate fi de la avertisment pana la desfacerea CIM. Decizia trebuie sa fie comunicata in maxim 5 zile de la emitere si poate fi contestata la Tribunal in 30 zile. Daca abaterile sunt fabricate aveti ocazia sa va spuneti parerea si sa va aparati chiar in cursul cercatarii diciplinare cum considerati mai bine chiar aratand care persoane cunosc faptul ca abarile respective nu le-ati avut.
Simpla prezentare a unui referat pe care l-ati luat la cunostinta nu reprezinta cercetare si fara aceasta corect indeplinita nu va pot concedia, in cazul in care fac acest lucru decizia nu va fi corect emisa si deci instanta poate constata nulitatea ei.
Desfacerea contractului de munca ca sanctiune disciplinara se poate face doar dupa efectuarea unei cercetari disciplinare. Acele referate nu reprezinta o cercetare disciplinara.
In conformitate cu prevederile codului muncii:
Art. 266. - Angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele:
a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita;
b) gradul de vinovatie a salariatului;
c) consecintele abaterii disciplinare;
d) comportarea generala in serviciu a salariatului;
e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.
Art. 267. - (1) Sub sanctiunea nulitatii absolute, nici o masura, cu exceptia celei prevazute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.
(2) In vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii.
(3) Neprezentarea salariatului la convocarea facuta in conditiile prevazute la alin. (2) fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.
(4) In cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.
Art. 268. - (1) Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.
(2) Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;
d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;
e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata;
f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.
(3) Decizia de sanctionare se comunica salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicarii.
(4) Comunicarea se preda personal salariatului, cu semnatura de primire, ori, in caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau resedinta comunicata de acesta.
(5) Decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii.
Ar trebui oare sa depun o plangere la ITM? Va multumesc! Am uitat sa precizez ca au vrut sa imi ridice toate bunurile primite in custodie de la firma (masina, telefon, cataloage, etc.), am refuzat sa le predau si in plus am aflat de la ceilalti colegi ca se va tine un training dar eu nu am fost chemata pe motiv ca este doar pentru cei care raman angajati in firma. Pot folosi aceste lucruri impotriva lor pe motiv ca nu imi ofera aceleasi conditii de munca ca si celorlalti colegi? Multumesc!
Aveti dreptul sa depuneti o sesizare la ITM. Este contrar legii sa se faca discriminare la locul de munca, pe diferite criterii.
Dupa parerea dumneavoastra , de ce vor cei din actuala conducere "sa scape" de dumneavoastra?
Motivul pentru care vor "sa scape" de mine este acela ca se doreste renuntarea la toti cei care erau angajati de vechea conducere. Se doreste o echipa noua bazata mai mult pe "prietenii". Multumesc pt ajutor!