avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 427 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Fisa postului - Voluntar
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Fisa postului - Voluntar

Buna ziua, ma poate ajuta cineva cu un model de fisa postului pentru un voluntar, suntem institutie publica de stat. Va multumesc.
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 12:16, 20 Noiembrie 2012
. Drepturile voluntarului
a. Dreptul de a fi tratat ca şi coleg cu drepturi egale atât de către conducerea organizaţiei cât şi de angajaţi;
b. Dreptul de a fi respectat ca persoană, fără deosebire de rasă, etnie, sex sau orientare sexuală, convingeri politice sau religioase, abilitate fizică/psihică, nivel de educaţie, stare civilă, situaţie economică sau orice alte asemenea criterii;
c. Dreptul de a avea acces la cât mai multe informaţii despre organizaţia în cadrul căreia urmează să activeze;
d. Dreptul de a participa activ la elaborarea şi derularea programului la care urmează să participe;
e. Dreptul de a îşi desfăşura activitatea în concordanţă cu preferinţele personale, temperamentul, experienţa de viaţă, studiile şi experienţa profesională;
f. Dreptul de a participa la sesiuni de formare în domeniul în care prestează activitatea, atât la începutul activităţii cât şi pe parcurs pentru a beneficia tot timpul de cele mai noi informaţii în domeniu;
g. Dreptul la supervizare - orientare din partea unei persoane cu experienţă, bine informată, cu răbdare, atentă şi care dispune de timp pentru a răspunde nevoilor sale;
h. Dreptul la un loc unde să îşi desfăşoare activitatea şi accesul la echipamentul şi consumabilele necesare derulării activităţii;
i. Dreptul de i se asigura (de către organizaţie/instituţie) protecţia muncii (în condiţiile legale), în funcţie de natura şi de caracteristicile activităţii pe care o desfăşoară;
j. Dreptul de a i se rambursa (de către organizaţie/instituţie, în condiţiile convenite prin contract, potrivit legii) cheltuielile efectuate pentru derularea activităţii;
k. Dreptul la o durată a timpului de lucru (stabilită în condiţiile legii) care să nu îi afecteze sănătatea şi resursele psihofizice;
l. Dreptul de a i se elibera de către organizaţia/instituţia un certificat nominal care să ateste calitatea de voluntar;
m. Dreptul de a fi promovat în conformitate cu rezultatele avute;
n. Dreptul de a beneficia de titluri onorifice, decoraţii şi premii, în condiţiile legii.

Obligaţiile organizaţiei/instituţiei.
a. Obligaţia de a organiza o întâlnire de orientare a voluntarului (referitoare la organizaţie în general, programul în care va activa voluntarul, prezentarea locului de desfăşurare a activităţii, prezentarea colegilor, sarcinile concrete ale voluntarului etc.);
b. Obligaţia de a pune la dispoziţia voluntarului o fişă a postului clară, din care să reiasă
- titlul postului
- scopul şi durata postului
- sarcinile de îndeplinit
- programul de lucru
- numele şi telefonul persoanei căreia i se subordonează direct voluntarul
- modalităţile de raportare
- accesul la echipament
- alte date în funcţie de post;
c. Obligaţia de a desemna o persoană care să supervizeze activitatea voluntarului.

Obligaţiile voluntarului:
a. Obligaţia de a îndeplini la timp sarcinile primite din partea organizaţiei/instituţiei prin fişa de post;
b. Obligaţia de a anunţa din timp orice schimbare survenită în derularea programului (inclusiv întârzieri, absenţe etc.);
c. Obligaţia de a păstra şi proteja confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii de voluntariat, inclusiv după încetarea activităţii;
d. Obligaţia de a participa la cursurile de instruire organizate, iniţiate sau propuse de către organizaţie/instituţie;
e. Obligaţia de a fi la curent cu misiunea şi activităţile organizaţiei/instituţiei;
f. Obligaţia de a respecta procedurile, politicile şi regulamentele interne ale organizaţiei/instituţiei;
g. Obligaţia de a ocroti bunurile pe care le foloseşte în cadrul activităţii de voluntariat;
h. Obligaţia de a oferi servicii de calitate şi de a solicita sprijin persoanei căreia i se subordonează în situaţiile în care este nevoită să desfăşoare activităţi într-un domeniu necunoscut sau în care abilităţile sale sunt limitate;
i. Obligaţia de a completa corect şi la timp toate formularele sau rapoartele necesare şi convenite prin fişa de post;
j. Obligaţia de a trata cu respect toate persoanele cu care vine în contact (clienţi ai organizaţiei/instituţiei, alţi voluntari sau personal angajat şi de a îşi oferi serviciile cu respect pentru fiinţa umană şi pentru mediul înconjurător şi fără a discrimina în funcţie de rasă, etnie, sex sau orientare sexuală, convingeri politice sau religioase, abilitate fizică/psihică, nivel de educaţie, stare civilă, situaţie economică sau orice alte asemenea criterii;
k. Obligaţia de a aduce în discuţie cu persoana căreia i se subordonează direct toate situaţiile în care ar putea să apară conflicte de interese.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Voluntariat ca psiholog - conditii, drepturi, obligatii ? oanaportar oanaportar Voluntariat.] O colega vrea sa faca voluntariat ca psiholog intr-o institutie publica ( Protectia copilului si asistenta sociala.... ). Va rog sa imi ... (vezi toată discuția)
Contract voluntariat in unitate scolara ALEXANDRU - ADRIAN MIU ALEXANDRU - ADRIAN MIU As dori sa stiu daca pot inchia un contract de voluntariat cu o unitate scolare, iar daca pot inchie un contract de voluntariat, care sunt conditiile de ... (vezi toată discuția)
Contract voluntariat medic gaby11682001 gaby11682001 Buna ziua ! Sunt medic primar si as vrea sa inchei un contract de voluntariat cu un spital. As dori sa stiu daca activitatea de voluntariat ca medic ... (vezi toată discuția)