Desigur, cheltuielile de intretinere nu se identifica cu pensia de intretinere. Chiria o platea ca sa locuiasca impreuna cu dvs. Aveti posibilitatea chiar sa formulati o plangere penala pentru abandon de familie, art. 305 Cod Penal
Av. Gheorghe Alexandru
Pensia de intretinere este un drept al copilului al carei cuantum este stabilit de catre o instanta de judecata. In caz de neplata a pensiei de intretinere aveti posibilitatea sa va adresati organului de cercetare penala cu o plangere prealabila privind savarsirea infractiunii prevazute de art 305 cod penal:
ART. 305 Abandonul de familie
Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească,
se pedepseşte, în cazurile prevăzute la lit. a) şi b), cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, iar în cazul prevăzut la lit. c), cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în cazul când stabileşte vinovăţia, pronunţă împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 81.
Revocarea suspendării condiţionate nu are loc decât în cazul când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie.