In Legea 448/2006 exista urmatorul articol:
Art. 78. - (1) Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel judeţean sau al sectoarelor municipiului Bucureşti.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.
(3) Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii:
a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;
b) să achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute la lit. a).
___________
Litera b) a fost modificată prin punctul 3. din Ordonanţa de urgenţă nr. 86/2008 începând cu 27.06.2008.
(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
(41) Fac excepţie de la prevederile alin. (3) lit. b) unităţile protejate înfiinţate în cadrul organizaţiilor persoanelor cu handicap care pot desfăşura şi activităţi de vânzări/intermedieri, cu condiţia ca minimum 75% din profitul obţinut să fie destinat programelor de integrare socioprofesională pentru persoanele cu handicap din organizaţiile respective. Aceste unităţi au obligaţia prezentării unui raport financiar la fiecare început de an, din care să rezulte cum au fost utilizate fondurile obţinute prin activitatea comercială.
___________
Alineatul (41) a fost introdus prin punctul 4. din Ordonanţa de urgenţă nr. 86/2008 începând cu 13.06.2009.
Am o mare dilema in ceea ce priveste aplicabilitatea alin.41 din acest articol, la unitatea mea protejata infiintata pe baza acestei legi,in cadrul unui ONG, unitate care are 21 de angajati din care 9 persoane cu handicap si care desfasoara activitati de vanzari/intermedieri pe langa cele de productie.#-o