avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 377 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... dosar penal?
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

dosar penal?

un prieten a facut o reclamatie la politie care vizeaza o alta persoana dar s-a semnat cu nume fals . a fost depistat si este chemat ca 'faptuitor" , la ce se refera . nu stim care este pedeapsa in cazul asta? multumesc
Cel mai recent răspuns: dimarobert1 , utilizator 23:39, 11 Februarie 2013
Art. 259 Cod Penal - Denunţarea calomnioasă

Învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Dacă cel care a săvârşit fapta declară mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s-a făcut denunţul sau plângerea, ori împotriva căreia s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art. 76.

Cu stima.
Fapta de a intocmi, semna si promova in numele unei alte persoane o plangere penala intruneste elementele constitutive ale infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata prevazuta in art. 290 alin. (1) C. pen.,personal sant de parere ca pentru asta este chemat,poate fi retinuta insa si denuntarea calomnioasa daca se demonstreaza ca invinuirea este mincinoasa, precum si rea-credinta faptuitorului in momentul depunerii.
este de rau... si va iesi urat
buna seara as dori sa stiu si eu consecintele pt furt ....este la prima abatere nu am mai avut nic cu politia ...fapta este ca ma sunat un amic ca nu poate sa sustraga un metal metalu fiind pe un teren ma rugat daca il ajut am fost am constatat ca nu se poate am plecat impreuna pe drum nea prins proprietarul care a chemat politia nea luat declaratii dupa care doar eu am fost chemat pt poze si amprente astazi in data de 11 02 2013 a primit mama citatia acasa eu fiind plecat din tara ...va rog ajutati'ma nu stiu cum sa procedez si nu stiu care sunt consecintele

va multumesc anticipat

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Denuntare calomnioasa elena1elena elena1elena ce masuri se puate lua impotriva unei persoane ca mia facut o denuntie la politie sa investigat a ajuns la procuratura si sa dat NUP.eu la randulñ meu ... (vezi toată discuția)
Ploaie de acuzatii clauflu clauflu buna ce pot face din punct de vedere legal in cazul in care o persoana imi face sistematic reclamatii la organele de politie, pentru un asazis furt pentru ... (vezi toată discuția)
Denunt calomnios marcica marcica Fiind acuzat de ultraj, prin ordonanta procororului se dispune N.U.P. intrucat fapta nu exista.Termenul de contestatie a reclamantului fiind expirat .Poate fi ... (vezi toată discuția)