Despagubiri Bulgaria

Lege nr. 1430/1940
din 22/04/1940
asupra colonizărilor


Actul a intrat in vigoare la data de 25 aprilie 1940




CAROL al II-lea,
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţională, Rege al României,
La toţi de faţă şi viitori, sănătate:
Adunările Legiuitoare au votat şi adoptat, iar Noi sancţionăm ce urmează:


CAPITOLUL I
Operaţiunile de colonizare


Art. 1. - Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, prin Serviciul Comercial al Colonizării, va face operaţiuni de colonizare în condiţiunile legii de faţă.
Prin operaţiuni de colonizare se înţelege: aşezarea coloniştilor pe terenurile destinate colonizării, buna lor instalare în centrele de colonizare cât şi organizarea lor economică, socială şi culturală.
Prin centrul de colonizare se înţelege o grupă de gospodării de colonişti, aşezaţi într'un sat vechiu sau formând o aşezare nouă, împreună cu terenurile aferente acestei grupe.
Colonizarea se va face în satele existente sau în sate noi, ce se vor înfiinţa numai dacă întinderea terenului permite aşezarea într'un centru a cel puţin 30 familii de colonişti.
Coloniştii pe cât posibil vor fi grupaţi astfel ca în acelaşi centru să fie adusă populaţie provenind din aceeaşi regiune şi având aceeaşi confesiune.
Art. 2. - Serviciul Colonizării are caracter comercial, aplicându-i-se dispoziţiunile prevăzute de art. 20 din legea pentru organizarea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, publicată în Monitorul Oficial Nr. 82 din 6 Aprilie 1939.
În ce priveşte controlul preventiv, se va proceda conform normelor generale stabilite prin art. 43-48 din legea contabilităţii publice.
Serviciul Colonizării este condus de un Comitet de direcţie, format din trei membri numiţi de Ministrul Agriculturii şi Domeniilor şi de un Director.
Atribuţiunile Comitetului de direcţie şi ale Directorului, precum şi remuneraţia membrilor din comitet, se stabilesc prin regulamentul de aplicare al legii de faţă.
Art. 3. - Ministerul Agriculturii şi Domeniilor este autorizat să acorde coloniştilor înlesniri, prin construiri de locuinţe, distribuire de materiale de construcţie, unelte agricole, seminţe şi altele, a căror valoare va fi rambursabilă de către colonişti în condiţiunile stabilite prin prezenta lege.
De asemenea va putea înzestra, în limita mijloacelor Serviciului colonizărilor, centrele de colonizare cu centre agricole, cu localuri de interes obştesc: şcoli, biserici, căminuri culturale, cu lucrări pentru aprovizionare cu apă etc.
De asemenea se vor lua măsuri pentru delimitarea terenurilor necesare perdelelor de protecţie. Aceste plantaţiuni devin proprietatea comunelor şi se vor administra ca păduri comunale.
Aceste lucrări se vor executa în total sau în parte în contul Statului, fie în regie, fie prin antrepriză.


CAPITOLUL II
Fondul imobiliar al colonizării


Art. 4. - Terenurile rămase disponibile prin aplicarea legilor de reformă agrară, a legii pentru organizarea Dobrogei Noui şi a operaţiunilor de comasare din acea regiune, precum şi terenurile aparţinând Statului sau dobândite prin exercitarea drepturilor de preemţiune, prin aplicarea convenţiunii cu Statul Turc privitoare la terenurile emigranţilor, publicată în Monitorul Oficial Nr. 264 din 1936, sau prin alt mod vor fi destinate operaţiunilor de colonizare, alcătuind "Fondul imobiliar al colonizării".
Ministerul va putea destina din acest fond suprafeţele necesare instituţiilor de interes obştesc.
Ministerul va prevedea în bugetul său ordinar o subvenţie de cel puţin 40.000.000 lei anual necesară: construirii de locuinţe, înfiinţării aşezămintelor şi executării lucrărilor de interes obştesc, precum şi pentru asigurarea funcţionării Serviciului comercial al colonizării.


CAPITOLUL III
Alegerea coloniştilor şi atribuirea loturilor


Art. 5. - Pe terenurile care alcătuesc fondul imobiliar al colonizării, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor va putea coloniza, după alegere, dintre locuitorii români care îndeplinesc următoarele condiţiuni:
a) Să aibă vârsta de cel mult 50 ani şi să fi satisfăcut legea recrutării;
b) Să nu fie puşi sub curatelă sau sub interdicţiune;
c) Să nu fi suferit pedepse pentru dezertare, pentru crime de drept comun, fals, delapidare de bani publici, escrocherii sau atentat la bunele moravuri;
d) Să fie căsătorit sau cu copii;
e) Să aibă îndeletnicire de căpetenie agricultura;
f) Să aibă inventarul agricol necesar cultivării lotului;
g) Să dovedească prin certificate medicale că nici el, nici vreunul din membrii familiei care locueşte împreună cu el, nu este bolnav de tuberculoză sau sifilis.
Art. 6. - Românii veniţi de peste hotare pentru a fi colonizaţi pot fi admişi provizoriu la colonizare, înainte de a fi obţinut cetăţenia română, de a fi satisfăcut legea recrutării şi de a-şi fi procurat inventarul agricol; proprietatea lotului nu li se poate însă transmite înainte de a fi satisfăcut şi aceste condiţiuni.
Art. 7. - Sunt preferaţi la colonizare:
a) Acei care, în afară de condiţiunile prevăzute de art. 5, vor face dovada că au un inventar mai important pentru exploatarea lotului şi mijloace suficiente pentru a-şi întocmi gospodăria;
b) Absolvenţii oricărei instituţiuni recunoscute de pregătire tehnică agricolă, care nu ocupă funcţiuni publice;
c) Acei din regiuni mai îndepărtate de centrul de colonizare;
d) Acei care s'au distins în războiul pentru întregirea neamului prin acte de bravură şi în special cei decoraţi cu Virtutea Militară care îndeplinesc condiţiunile prevăzute de art. 5;
e) Voluntarii de războiu înscrişi în registrul special dela M.A.N., potrivit I.D.R. Nr. 64 din 8 Februarie 1940;
f) Acei care s'au eliberat din armată cu gradul de sergent.
Art. 8. - Preoţii, învăţătorii, agronomii comunali, administratorii de păşuni comunale, agenţii veterinari, brigadierii silvici, pădurarii, precum şi micii funcţionari rurali (plătiţi din bugetele comunelor), pot fi colonizaţi în centrele unde funcţionează, dacă Serviciul Colonizării apreciază că aceasta este în interesul centrului şi dacă îndeplinesc condiţiunile prevăzute la art. 5, cu excepţia celei dela alin. e şi f.
Pentru fiecare din aceste categorii se va face câte un singur lot. Totalul lor în aceeaşi colonie va fi de maximum 5 loturi şi nu va depăşi 10 la sută din întinderea terenului atribuit coloniei.
Art. 9. - Parcelarea terenurilor destinate colonizării se va face în baza unui plan de colonizare întocmit de Comitetul de Direcţie şi aprobat de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, prin care se va determina modul de întrebuinţare a terenului, întinderea loturilor şi planul edilitar al coloniei.
Lucrările tehnice de parcelare se vor face fie prin antrepriză, fie în regie de către biroul tehnic al Serviciului de Colonizare, după normele tehnice din caietul de sarcini al Direcţiei Cărţilor Funciare şi Cadastrului Funciar.
Art. 10. - Lotul de colonizare va fi de 10 ha teren de cultură şi un loc de casă şi grădină în vatra satului.
Pe terenurile speciale de cultură intensă sau de valoare mare: grădinării irigate, vii, livezi de pomi, locuri din marginea oraşelor etc., sau în vederea colonizării unor categorii de locuitori rurali cu îndeletniciri speciale (forestiere, miniere, pescari etc.), în cazurile când asemenea colonizări ar fi socotite necesare în raport cu caracterul economic al regiunii, se pot constitui şi loturi mai mici de 10 ha.
Pentru meseriaşii rurali: fierari, rotari, lemnari, mecanici, se vor face loturi de 3 ha.
Se pot atribui loturi mai mari de 10 ha până la maximum 50 de ha, iar în jurul conacelor mai importante ale moşiilor destinate colonizării chiar până la 100 ha, coloniştilor care îşi iau obligaţia ca, în termen de 3 ani, după un plan determinat de mai înainte şi eşalonat pe această perioadă, să facă pe lotul atribuit investiţiuni de minimum 5.000 lei la hectar peste preţul de cumpărare al lotului în: inventar viu şi mort, construcţii, îmbunătăţiri funciare etc.
Neexecutarea programului în termenul fixat atrage după sine deposedarea colonistului, cu dreptul la despăgubiri pentru valoarea investiţiilor făcute şi care nu ar putea fi ridicate.
Art. 11. - Cei admişi la colonizare vor fi puşi în posesia loturilor cu titlul provizoriu de arendaş, fiind obligaţi a plăti arenda fixată de Comitetul de Direcţie. Arenzile se vor debita pe baza procesului-verbal de punere în posesie, care constitue şi titlul de urmărire şi se vor urmări prin organele fiscale ale Statului.
Aceste venituri sunt afectate Serviciului Comercial al Colonizării.
Niciun colonist nu poate rămâne în situaţia de arendaş mai mult de 2 ani. Dacă în acest timp el nu va fi îndeplinit condiţiunile cerute de art. 12, pentru a i se putea transmite proprietatea lotului, va fi deposedat pe cale administrativă. Se exceptează românii veniţi de peste frontiere, care pot rămâne arendaşi până la expirarea termenelor prevăzute de legi pentru îndeplinirea formelor de obţinere a cetăţeniei române şi satisfacerea obligaţiunilor militare, dacă dovedesc că au făcut demersurile legale în acest scop şi că s'au conformat obligaţiunilor fixate prin art. 12.
În timpul cât coloniştii vor sta ca arendaşi pe lot, vor fi îndrumaţi de un şef al coloniei şi vor primi o instrucţie tehnică specială.
Art. 12. - Trecerea lotului în proprietatea colonistului se face prin act de vânzare-cumpărare încheiat între colonist şi Stat, reprezentat prin Serviciul Comercial al Colonizării; în regiunile supuse regimului de cărţi funciare, prin intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară în temeiul acestui contract.
Intabularea dreptului de proprietate asupra acestor loturi nu se va face decât cu notarea caracterului de "bun atribuit prin colonizare".
Actul de vânzare nu se poate întocmi decât după ce colonistul respectiv se va fi stabilit definitiv în centrul de colonizare şi se va constata că a îndeplinit condiţiunile următoare:
Să-şi fi făcut o gospodărie în colonie.
Să cultive lotul direct, cu inventar propriu.
Să fi executat programul de investiţiuni şi de cultură stabilit, în cazul prevăzut de art. 10.
Să fi plătit toate arenzile datorate Serviciului Comercial al Colonizării.
Actele de arendare cum şi cele de vânzare-cumpărare sunt scutite de orice taxe de timbru şi înregistrare şi de impozite proporţionale; coloniştii vor suporta însă cheltuielile administrative pentru întocmirea şi transcrierea ori intabularea actului.
Preţul de cumpărare neachitat, împreună cu sumele avansate pentru construcţii de case, vor greva lotul şi se vor înscrie în cartea funciară ca sarcină.


CAPITOLUL IV
Fixarea şi plata preţului loturilor de colonizare


Art. 13. - Preţul loturilor de colonizare se fixează pe hectar, după normele de mai jos.
Pentru terenurile provenite din expropriere sau rezultate din aplicarea legii pentru organizarea Dobrogei-Noui, se va lua ca bază normele stabilite prin legile de reformă agrară respective; pentru terenurile cumpărate sau provenite din schimb sau comasare sau din convenţia cu Statul Turc din 1936, privitoare la proprietatea imobilă a turcilor emigranţi, se va lua ca bază preţul rezultat din actul de vânzare, de schimb, cel avut în vedere la comasare sau cel rezultat din convenţia cu Statul Turc.
La preţul astfel calculat se va adăuga:
a) Cota proporţională din cheltuielile făcute de Stat cu eventualele lucrări de îmbunătăţire;
b) Un spor de 5 la sută la preţul total al loturilor reprezentând cota proporţională cu întinderea lotului, din valoarea suprafeţelor destinate ca rezerve de interes obştesc local în vatra satului pentru: drumuri, pieţe, fântâni, instituţii publice etc.;
c) Cheltuielile de măsurătoare şi parcelare aferente.
Pentru loturile formate din terenuri cumpărate, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor este împuternicit, în cazul când preţul de cumpărare este prea mare, să ia asupra sa o parte din acest preţ, până la maximum 50 la sută, cu autorizaţia Consiliului de Miniştri.
Fixarea preţului păşunilor comunale, constituite din fondul imobiliar al colonizărilor, se va face conform normelor din legile pentru reforma agrară respective, iar plata se va face de către comună în 30 ani, fără dobândă.
Pentru Dobrogea Nouă, păşunile comunale destinate coloniştilor se cedează gratuit comunelor de care ţin centrele respective.
Proprietatea lor se transmite comunelor.
Art. 14. - Întreaga valoare a loturilor de colonizare calculată după normele din art. precedent, se va plăti de către colonişti în termen de 25 ani, fără dobândă, cu rata anuală la 1 Noemvrie al fiecărui an.
Ratele vor fi exigibile după dobândirea proprietăţii lotului conform art. 12.
Debitele întocmite de Serviciul Comercial al Colonizării pentru plata loturilor de colonizare şi a păşunilor comunale, se vor înscrie în bugetul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ca venituri ale Statului sau pentru acoperirea creditelor care au servit pentru cumpărarea terenurilor.
Art. 15. - Contractele de vânzare-cumpărare, întocmite până la publicarea prezentei legi, vor putea fi modificate la cererea coloniştilor, prin acte autentice adiţionale, pentru a fi puse de acord cu condiţiunile prevăzute prin prezenta lege, privitoare la preţul loturilor şi la modalităţile de plată.
Art. 16. - Valoarea construcţiunilor şi înlesnirilor acordate coloniştilor se restitue în 30 rate anuale, plătibile la 1 Noemvrie al fiecărui an, fără nicio dobândă.
Procesele-verbale de predarea locuinţelor, materialelor de construcţie şi a altor înlesniri sub orice formă, sau chitanţele semnate de colonişti, cum şi extrasul de cont, eliberat de Serviciul Comercial al Colonizării, constituesc titluri pe baza cărora debitările sunt şi rămân definitive, putând fi urmărite conform legii pentru unificarea procedurii fiscale.
Coloniştii care au obţinut material de construcţii dela Stat sunt obligaţi să-şi asigure locuinţa şi gospodăria.
Art. 17. - Neplata a două rate consecutive din preţul loturilor de colonizare şi a celorlalte debite prevăzute la art. 16 atrage rezilierea de plin drept a contractului de vânzare şi deposedarea colonistului, fără somaţiune sau punere în întârziere, Statul reţinând ratele plătite în contul preţului, drept echivalent de folosinţă a lotului.
Organele Ministerului de Finanţe delegate cu încasarea debitelor sunt obligate, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 din legea asupra contabilităţii publice, să comunice Serviciului Comercial al Colonizării numele coloniştilor rămaşi în întârziere cu plata a două rate.


CAPITOLUL V
Regimul juridic al loturilor de colonizare
şi îndatoririle coloniştilor


Art. 18. - Loturile de colonizare, în întinderea în care au fost constituite ca atare, sunt unităţi economice şi sunt indivizibile şi ca proprietate şi ca exploatare.
Ele nu pot fi împărţite nici prin înstrăinare prin acte între vii, nici prin succesiune.
Orice fel de acte, sub orice denumire şi sub orice formă, care ar conduce în practică la împărţirea proprietăţii sau exploatării loturilor, se consideră nule şi orice divizare de fapt se consideră fără efect, iar eventualii deţinători vor fi evacuaţi.
Art. 19. - Înstrăinările voluntare, atât cele oneroase cât şi cele gratuite, ale loturilor de colonizare se pot face numai cu aprobarea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, numai către alţi colonişti sau persoane care îndeplinesc condiţiunile prevăzute de art. 5 pentru admiterea la colonizare şi cu respectarea condiţiunilor prevăzute în art. precedent, şi numai după trecerea a 5 ani dela data când coloniştii au devenit proprietari.
Sunt scutite de îndeplinirea condiţiunilor arătate la alineatul 1, înstrăinările pentru înzestrări sau donaţiuni către copii şi a celor pentru ieşirea din indiviziune.
În cazurile de înstrăinări prin acte între vii, afară de cele făcute către copii, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor îşi rezervă dreptul de răscumpărarea loturilor, restituind colonistului ratele plătite şi plus-valoarea datorată investiţiunilor şi muncii sale.
Plus-valoarea se va stabili în termen de 30 zile dela înregistrarea cererii pentru autorizarea vânzării, de către un delegat al Ministerului de Agricultură, asistat de către primarul comunei respective sau de locţiitorul său şi de către doi colonişti fruntaşi din centrul de colonizare, în prezenţa colonistului, care va fi citat în acest scop.
În caz de nemulţumire, colonistul are dreptul să ceară fixarea plus-valorii pe calea justiţiei, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor (Serviciul comercial al colonizării), în termen de 30 zile dela data când a luat cunoştinţă de estimaţia făcută.
Acest drept îl are şi Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, când evaluarea făcută nu pare a fi conformă cu realitatea.
În aceste cazuri se va aplica procedura prevăzută de art. 31 din lege.
Ministerul Agriculturii şi Domeniilor se va pronunţa asupra cererii de înstrăinare, avizând la răscumpărare sau la acordarea autorizaţiei de vânzare, în termen de 30 zile dela data când colonistul a dat mulţumire de estimaţie sau dela rămânerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti.
Dacă Ministerul nu s'a pronunţat în acest termen, aceasta echivalează cu aprobarea tacită, colonistul putând cere Ministerului dovada expirării termenului.
Plata pentru răscumpărarea loturilor de colonizare se va face de către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, din fondurile ce se vor prevede în acest scop şi va deveni exigibilă din momentul când s'a comunicat colonistului răscumpărarea.
Înstrăinările de orice fel, făcute pe orice cale şi sub orice formă, cu nerespectarea dispoziţiunilor de mai sus, sunt şi rămân nule de drept, iar lotul, inclusiv investiţiunile făcute pe el, intră în patrimoniul Statului din orice mână s'ar afla, fără niciun drept de despăgubire.
Nulitatea e de ordine publică şi poate fi invocată şi de Ministerul public, în timp de 10 ani dela data înstrăinării.
Art. 20. - Loturile de colonizare nu pot fi ipotecate decât la: Casa Rurală, Creditul Funciar Rural, Banca Ipotecară Rurală, Banca pentru industrializarea şi valorificarea produselor agricole, Creditul Agricol Ipotecar, Societăţile de Credit Agricol împuternicite de lege, cooperativele de credit de orice grad şi orice fel, împuternicite de Ministerul sub al cărui control se află să facă asemenea operaţiuni, precum şi instituţiunile bancare, împuternicite, anume de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, pe baza recomandărilor făcute de Banca Naţională a României.
Aceste instituţiuni, prin derogare dela art. 21, alin. 3, pot cumpăra la licitaţie publică loturile asupra cărora au ipotecă, cu obligaţia însă de a le vinde în termen de 3 ani dela transcrierea ordonanţei de adjudecare, tot către un colonist.
Art. 21. - În caz de execuţie silită a averii imobiliare a unui colonist de către creditor, toate datoriile de orice natură ale colonistului către Stat devin în întregime exigibile.
Creditorul urmăritor este obligat, sub sancţiunea prevăzută în ultimul alineat al art. 22, să notifice comandamentul sau încheierea de ordonare a executării, Ministerului Agriculturii şi Domeniilor. Serviciul Comercial al Colonizării, care va comunica instanţei de urmărire datoriile către Stat, ce grevează lotul colonialului.
Loturile de colonizare nu vor putea fi adjudecate decât asupra altor colonişti, sau acelor persoane care îndeplinesc condiţiunile de admisibilitate la colonizare prevăzute de art. 5. Licitatorii vor prezenta instanţei de executare certificat dela Serviciul Comercial al Colonizării, că îndeplinesc condiţiunile de admisibilitate la colonizare.
Art. 22. - Din preţul adjudecării se vor îndestula mai întâiu Statul, Ţinutul şi comuna, pentru datorii de impozite, apoi Statul (Ministerul Agriculturii şi Domeniilor), pentru sumele ce îi sunt datorate ca rate din preţul lotului, arenzi şi orice ajutoare acordate, precum: ajutoare pentru construcţii de locuinţe, inventar agricol, seminţe etc. şi numai după aceea celelalte creanţe ce pot face obiectul unei urmăriri imobiliare pe baza prezentei legi.
În cazul când colonistul adjudecatar nu va putea depune preţul adjudecării în întregime, el va putea prelua asupra sa datoriile debitorului către Stat, reprezentat prin Ministerul Agriculturii, în total sau în parte, dând în acest scop o declaraţie autentică de preluarea acestor datorii în aceleaşi condiţiuni de plată şi cu obligaţia de a se supune regimului de colonizare.
Ordonanţa de adjudecare definitivă, care va cuprinde şi menţiunea eventualei preluări a datoriilor, se va comunica, în mod obligatoriu, de către instanţa care a pronunţat-o, Serviciului Comercial al Colonizării, care va înscrie pe adjudecatar în registrul de colonişti.
Orice execuţie silită, făcută contra acestor dispoziţiuni şi a celor din art. 21, este nulă de drept şi nu poate fi opozabilă Statului.
Art. 23. - Urmărirea imobiliară asupra lotului de colonizare nu se poate face decât în temeiul creanţelor ipotecare contractate cu creditorii enumeraţi la art. 20 sau în temeiul creanţelor Statului, Ţinutului şi comunelor pentru impozite şi condamnaţiuni penale.
În temeiul celorlalte creanţe, sunt îngăduite fie urmăriri asupra averii mobiliare, fie asupra veniturilor nemişcătorului; în acest din urmă caz se va urma potrivit art. 211 şi 212 al legii LX/1881, în regiunile unde această lege este în vigoare.
În cazul urmăririi veniturilor numai debitorii vor putea fi numiţi administratori sau secheştri asupra propriilor lor bunuri.
Art. 24. - Un colonist nu poate dobândi, fie prin cumpărări aprobate, fie prin adjudecări, terenuri de colonizare mai mult de 50 ha, inclusiv lotul cu care a fost colonizat.
Fiecare din loturile dobândite îşi păstrează caracterul de unitate economică în sensul art. 18.
Art. 25. - Schimburile de loturi între colonişti sunt îngăduite cu aprobarea Serviciului Comercial al Colonizării, dar numai între coloniştii proprietari şi cu condiţia de a se fi plătit integral datoriile exigibile faţă de Stat, inclusiv impozitele către Stat, Ţinut şi comună.
Art. 26. - Orice colonist poate desemna prin testament pe moştenitorul căruia i se va atribui proprietatea lotului de colonizare şi care va avea să despăgubească pe copărtaşi, conform dispoziţiunilor Codului Civ. Carol II.
Când moştenitorul n'a fost desemnat, lotul poate fi atribuit prin bună învoială unuia dintre moştenitorii legali.
În caz de neînţelegere între comoştenitori, judecătorul de pace competinte va proceda la atribuirea lotului în întregime aceluia dintre comoştenitori care pare a fi mai capabil pentru luarea sarcinilor de exploatare şi de despăgubire şi care îşi ia obligaţiunea de a se stabili în centrul de colonizare.
Judecarea se va face de urgenţă şi cu citarea părţilor.
În toate aceste cazuri, judecătorul este obligat a încheia un jurnal de constatare care va constitui titlul de proprietate.
Un exemplar din acest jurnal de constatare se va înainta din oficiu, sub sancţiuni disciplinare, Serviciului Comercial al Colonizării, pentru a se ţine evidenţa mutaţiunii de proprietate.
Dacă moştenitorul asupra căruia a rămas lotul nu-şi execută obligaţiunea de despăgubire faţă de ceilalţi comoştenitori în termenul fixat, lotul reintră în patrimoniul indiviz al comoştenitorilor şi oricare din ei poate cere instanţei scoaterea lui în vânzare prin licitaţie publică, pentru ieşirea din indiviziune, cu respectarea dispoziţiunilor art. 21 din prezenta lege.
Art. 27. - Coloniştii fără moştenitori rezervatari pot testa lotul de colonizare şi persoanelor care nu sunt rude cu defunctul în grad succesibil, care însă, să întrunească condiţiunile cerute de art. 5 al legii.
Art. 28. - Proprietăţile provenind din fondul imobiliar al colonizării ale coloniştilor decedaţi fără rude în grad succesibil şi moştenitori testamentari, reintră în patrimoniul Statului (Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, fondul imobiliar al colonizării), împreună cu toate clădirile şi investiţiunile aflate pe ele.
Art. 29. - Coloniştii, indiferent de regimul legal sub care au fost colonizaţi sau de modul cum au dobândit lotul, sunt obligaţi:
a) Să se stabilească cu familia în centrul de colonizare unde li s'a atribuit lotul şi să aibă acolo domiciliul real;
b) Să-şi întocmească gospodărie în centrul de colonizare;
c) Să aibă inventar agricol pentru cultivarea lotului în bune condiţiuni;
d) Să exploateze direct lotul atribuit;
e) Să se supună obligaţiunilor impuse de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, privitoare la planul de cultură, la organizarea mijloacelor de cultură şi tovărăşii care să îndrumeze pe colonişti spre o cultură raţională şi intensivă, la desfacerea produselor lor şi îmbunătăţirea rasei vitelor.
Loturile incapabililor vor putea fi administrate prin arendare de reprezentanţii lor legali pe tot timpul incapacităţii.
Art. 30. - În afară de cazurile de deposedare prevăzute la art. 11, 17, 18 şi 19, vor fi îndepărtaţi dela colonizare şi deposedaţi toţi coloniştii care se vor constata ca nu îndeplinesc condiţiunile art. 29.
În toate cazurile de deposedare, constatarea se va face de către organul delegat al Ministerului Agriculturii în asistenţa primarului comunei respective sau locţiitorului său şi a doi martori colonişti din localitate, prin procese-verbale individuale care au puterea probantă până la proba contrarie.
Art. 31. - Pentru cazurile de deposedare prevăzute de prezenta lege, coloniştii care nu sunt încă proprietari şi deţin loturile în calitate de arendaşi, vor fi excluşi şi deposedaţi pe cale administrativă.
Excluderea şi deposedarea se hotărăşte de Serviciul Comercial al Colonizării şi se va executa prin Serviciile agricole judeţene.
Deposedarea coloniştilor cu titluri de proprietate şi a celor definitivaţi pe baza dispoziţiunilor art. 54 din legea asupra colonizării din 17 Iulie 1930, se pronunţă de judecătoria de pace din oraşul de reşedinţă a judeţului, printr'o hotărîre dată la cererea Serviciului Comercial al Colonizării.
Hotărîrea se va da cu drept de apel la tribunal în termen de 15 zile libere dela pronunţare, dacă partea a fost faţă şi dela comunicare dacă a fost lipsă.
Apelantul este obligat să facă alegere de domiciliu prin petiţia de apel şi să motiveze apelul, depunând şi actele de care se serveşte, până la prima zi de înfăţişare. Prezenţa în instanţă acoperă lipsa de procedură. Instanţa, pentru motive temeinice, va putea acorda un singur termen pentru întregirea motivelor de apel şi depunerea actelor.
Tribunalul va judeca de urgenţă şi cu precădere.
Procedura va fi gratuită şi părţile se vor cita din oficiu.
Art. 32. - În cazurile de deposedare a coloniştilor cu titluri de proprietate şi ale căror loturi vor fi ipotecate la una din instituţiunile prevăzute de art. 20 din prezenta lege, Serviciul Comercial al Colonizării va încunoştiinţa, cu două luni înainte de începerea formalităţilor, instituţia de credit respectivă, dacă aceasta a comunicat anterior Serviciului Comercial al Colonizării existenţa creanţei sale ipotecare.
Urmărirea începută de instituţiunea creditoare suspendă procedura de deposedare.
Art. 33. - În cazul de deposedare, lotul întreg al colonistului, inclusiv locul de casă şi clădirile existente, intră în patrimoniul Statului, fondul imobiliar al colonizării.
Coloniştii deposedaţi vor avea dreptul la despăgubiri pentru valoarea învestiţiunilor făcute şi care nu ar putea fi ridicate, în afară de cazurile prevăzute la art. 18 şi 19, al. penultim.
Art. 34. - Pe loturile rezultate din deposedări sau prin exercitarea dreptului de răscumpărare prevăzut la art. 19, se vor face noi colonizări având precădere la colonizare descendenţii colonistului deposedat, dacă îndeplinesc condiţiunile legii de faţă.
Preţul acestor loturi se va calcula şi plăti după regulele stabilite de art. 13, adăugându-se şi valoarea despăgubirilor acordate colonistului deposedat.


CAPITOLUL VI
Dispoziţiuni finale şi transitorii


Art. 35. - Locurile de casă din vetrele satelor, rămase disponibile după satisfacerea coloniştilor, se pot vinde de către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor (Serviciul Colonizărilor) prin bună învoială cu plată imediată:
a) Meseriaşilor care sunt necesari coloniei;
b) Funcţionarilor comunali stabiliţi în localitate;
c) Lucrătorilor agricoli manuali;
d) Tinerilor însurăţei fii de colonişti.
Asemenea locuri se pot atribui gratuit instituţiunilor publice locale, în vederea construirii de localuri publice.
Art. 36. - Loturile de case vândute în oraşe pe baza diferitelor legi de împroprietărire după 1918, nu se pot înstrăina decât cu aprobarea Ministerului de Agricultură şi Domenii. Orice vânzare fără această aprobare este nulă.
Această dispoziţie se va înscrie din oficiu în cartea funciară şi în registrele de transcripţiuni.
Art. 37. - Terenurile formând fondul imobiliar al colonizării, care nu sunt încă atribuite coloniştilor, se vor administra de Serviciul Comercial al Colonizării, arendându-se la licitaţie sau prin învoială.
Art. 38. - După ce nevoile coloniştilor au fost satisfăcute, materialul clădirilor care au intrat în patrimoniul Statului Român, prin convenţia cu Statul Turc, publicată în Monitorul Oficial Nr. 264 din 1936, va putea fi vândut prin bună învoială şi altor locuitori din comunele respective.
Art. 39. - Ministerul Agriculturii şi Domeniilor Serviciul Comercial al Colonizării, este autorizat să vândă prin bună învoială porţiunile de terenuri care, din cauza întinderii lor reduse sau a calităţii lor slabe, nu pot forma loturi de colonizare, însă numai coloniştilor, dându-se preferinţă vecinilor şi numai la preţul zilei şi cu plata integrală.
Art. 40. - Prin derogare dela art. 14, ratele din preţul loturilor de colonizare vândute coloniştilor din judeţele cu cărţi funciare prin actele încheiate anterior prezentei legi, devin exigibile dela data semnării de către părţi a actelor de vânzare-cumpărare, indiferent dacă aceste acte au fost depuse sau nu la instanţele de carte funciară pentru intabulare.
Coloniştii care au fost debitaţi cu preţul dela data intabulării actelor de vânzare, deşi aceste acte au fost semnate cu cel puţin un an înainte de această dată, vor putea cere refacerea acestor debite, cu începere dela data semnării, reducându-li-se debitele de arenzi pe acest interval de timp.
Art. 41. - Autorizaţiunile de vânzare cu divizarea loturilor date de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor coloniştilor, dacă până la publicarea legii de faţă nu s'a încheiat contractul de vânzare, sunt şi rămân nule.
Clauzele relative la divizibilitatea loturilor, prevăzute în contractele de vânzare încheiate între Stat şi colonist, nu vor mai produce niciun efect dela data intrării în vigoare a legii de faţă, coloniştii neputând invoca drepturi câştigate pe baza lor.
Actele juridice prin care, în temeiul unor asemenea clauze, s'a dispus până la intrarea în vigoare a prezentei legi de o parte a lotului, sunt şi rămân valabile.
Art. 42. - Toate acţiunile de deposedare introduse pe baza legii asupra colonizării din 17 Iulie 1930 şi a legii privitoare la regimul colonizării din 7 Aprilie 1936 şi care sunt încă pendinte la data publicării prezentei legi, îşi vor continua cursul dacă temeiurile de drept sunt menţinute şi prin prezenta lege.
În caz contrar, acţiunile îşi vor continua cursul numai după ce vor fi modificate în sensul noilor dispoziţiuni.
Art. 43. - Toţi coloniştii se vor bucura pe timp de 10 ani de scutire de orice impozite către Stat şi Ţinut.
Termenul de scutire începe dela punerea în posesie, iar pentru coloniştii care după punerea în posesie totuşi au plătit impozite, scutirea lor începe dela ultima plată făcută.
Art. 44. - Toate sumele datorate de colonişti Statului (Serviciul Comercial al Colonizării, fost Oficiul Naţional al Colonizării), până la 1 Octomvrie 1938, drept arenzi pentru loturile atribuite, dar neachitate până în prezent, se reduc cu 50%.
Art. 45. - Toate debitele iniţiale pentru rambursarea ajutoarelor acordate coloniştilor, anterior legii colonizării din 17 Iulie 1930, pentru locuinţe, se reduc cu 25%, plata făcându-se în 30 ani, fără dobândă.
Art. 46. - Debitele din arenzi înfiinţate pentru folosinţa păşunilor comunale atribuite din fondul imobiliar al colonizării în Dobrogea-Nouă şi neachitate până la publicarea prezentei legi, se desfiinţează.
Art. 47. - Dispoziţiunile cuprinse în această lege în art. 5, 6, 7, 8, 10, 18, 23, 24, 26, 27, 29 şi 43 sunt obligatorii şi pentru operaţiunile de colonizare făcute de Banca pentru industrializarea şi valorificarea produselor agricole - BINAG - în baza legii pentru finanţarea preemţiunii, publicată în Monitorul Oficial Nr. 268, partea I, din 18 Noemvrie 1939.
Art. 48. - Coloniştii care deţin loturi dela BINAG în baza legii pentru finanţarea preemţiunii din 18 Noemvrie 1939, după achitarea integrală a preţului loturilor, rămân supuşi tuturor obligaţiunilor impuse coloniştilor prin prezenta lege şi pasibili de aceleaşi sancţiuni.
Controlul îndeplinirii acestor obligaţiuni se exercită de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Serviciul Comercial al Colonizării.
În caz de deposedare a lor pentru vreuna din cauzele prevăzute de lege, loturile lor trec în patrimoniul Statului, fondul imobiliar al colonizării.
Art. 49. - Centrele de colonizare vor putea fi patronate cu aprobarea Ministerului de Agricultură şi Domenii de către Municipii, comune urbane şi rurale, instituţii publice şi particulare, asociaţii profesionale şi culturale, care se obligă a contribui alături de Stat la propăşirea spirituală şi materială a lor.
Art. 50. - Legea privitoare la regimul colonizării din 7 Aprilie 1936, se abrogă.
De asemenea se abrogă toate dispoziţiunile din legi şi regulamente contrarii dispoziţiunilor prezentei legi.
Art. 51. - Un regulament de aplicare va desvolta dispoziţiunile prezentei legi.
Acelaşi regulament va prevede şi organizarea Serviciului Comercial al Colonizării.
Această lege s'a votat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa dela 17 Aprilie, anul 1940, şi s'a adoptat cu unanimitate de una sută douăzeci voturi.


Preşedinte, AL. VAIDA VOEVOD
(L.S.A.D.).



Această lege s'a votat de Senat în şedinţa dela 19 Aprilie anul 1940 şi s'a adoptat cu majoritate de una sută douăzeci şi cinci voturi, contra două.
Preşedinte, G. ARGETOIANU
(L.S.S.).

Secretar, Al. Samoil

Promulgăm această lege şi ordonăm ca ea să fie învestită cu sigiliul Statului şi publicată în Monitorul Oficial.
Dat în Bucureşti la 22 Aprilie 1940.

CAROL
(L.S.St.).

Ministrul justiţiei,
Istrate N. Micescu


Nr. 1.430

MULTUMESC FOARTE MULT!!! CAVD