avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 243 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Şomaj, concediu creştere copil, ... Indemnizatie al doilea copil
Discuție deschisă în Şomaj, concediu creştere copil, asigurări sociale şi asistenţă socială

Indemnizatie al doilea copil

Buna ziua si la multi ani tuturor femeilor!

Am o intrebare la care sper sa ma puteti ajuta cu un raspuns. Am un baiat care a facut 2 ani in luna ian si o fetita de 5 luni. Pana in luna februarie am luat indemnizatia pentru baiat 1200 ron plus alocatia de 200 ron, iar pentru fata am luat pana acum alocatia si suplimentul de 600 ron, insa ieri am primit o decizie cum ca pentru fata mi s-a aprobat indemnizatia de 600 ron. Nu ar fi trebuit sa primesc tot 1200 ron cat am luat si pentru baiat? Mie asa mi s-a spus de la directia de asistenta comunitara ca trebuie sa iau tot 1200 ron ca la primul copil.
Cel mai recent răspuns: luntraru_dona , utilizator 13:42, 12 Martie 2013
1. Din OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor:

Art. 2
(1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, denumite in continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia optional de urmatoarele drepturi:

a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap, precum si de o indemnizatie lunara;

b) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, precum si de o indemnizatie lunara.
...

Art. 9
(1) Concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 2 alin. (1), art. 5 și 6, precum și stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 se cuvin pentru fiecare dintre nașteri sau, după caz, pentru fiecare dintre situațiile prevăzute la art. 8 alin. (2).

(2) Durata de acordare a concediului prevăzut la art. 2 alin. (1) se prelungește corespunzător în cazul suprapunerii a două sau mai multor situații de natură a genera acest drept.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (2) se acordă o singură indemnizație, în cuantumul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență.

(4) Pe perioada suprapunerii situațiilor prevăzute la alin. (2), cuantumul indemnizației lunare se majorează cu suma de 1,2 ISR pentru fiecare dintre copii, începând cu cel de-al doilea.
...

2. Din Normele de aplicare a OUIG 111/2010:

Art. 8.
(1) În cazul în care persoana îndreptãţitã, beneficiarã a concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului sau, dupã caz, a stimulentului de inserţie, pânã la împlinirea de cãtre copil a vârstei de un an sau 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, naşte în aceastã perioadã unul sau mai mulţi copii ori se produce o nouã situaţie dintre cele prevãzute la art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã, aceasta, la finalizarea concediului sau, dupã caz, a dreptului la stimulentul de inserţie, acordat pentru copilul anterior, opteazã, pe baza unei noi cereri, pentru unul dintre drepturile prevãzute la art. 2 alin. (1), respectiv art. 7 din ordonanţa de urgenţã. Pentru continuitatea acordãrii drepturilor, cererea trebuie sã fie depusã cu 60 de zile înaintea împlinirii de cãtre copilul anterior a vârstei de 1, 2 sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap, sau în termen de maximum 30 de zile de la aceastã datã. În cazul în care se depãşeşte acest termen, drepturile vor fi acordate de la data depunerii cererii.
...
(2) In situatia prevazuta la alin. (1) se acorda indemnizatia lunara pentru cresterea copilului in cuantumul primit anterior, prin utilizarea in calcul a indicatorului social de referinta, denumit in continuare ISR, dupa cum urmeaza:
a) nu mai mult de 6,8 ISR in cazul in care persoana opteaza pentru concediu si indemnizatia prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanta de urgenta;
b) nu mai mult de 2,4 ISR in cazul in care persoana opteaza pentru concediu si indemnizatia prevazute la art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanta de urgenta. (n.m 1 ISR = 500 lei)
...

3. Asadar trebuia sa vi se acorde aceeasi indemnizatie pentru CCC2.

4. - Contestati decizia primita si invocati textele de lege de mai sus.
- Contestatia o depuneti tot la Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala (AJPIS).
- Daca nu se solutioneaza favorabil va adresati Tribunalului.
Ultima modificare: Vineri, 8 Martie 2013
Valeriu TUDOR, Consultant resurse umane
Multumesc mult pentru raspuns!

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Mama in ccc pentru primul copil, tatal in ccc pentru al doilea TeodorG TeodorG Buna seara Sotia este in concediu de crestere al primului copil (concediu de 2 ani, copilul nascut in iulie 2014) iar zilele trecute ni s-a nascut cel de-al ... (vezi toată discuția)
Concediu crestere pentru doi copii, cate un parinte la fiecare goctavbc goctavbc In prezent mama este in concediu crestere copil pana la 2 ani, copil cu handicap grad 1. Pe 30 ianuarie copilul va implini 2 ani. In martie se va naste al ... (vezi toată discuția)
Calcul indemnizatie crestere copil in cazul nasterii multiple aadi aadi Buna ziua! In timpul concediului pentru cresterea copilului pana la doi ani am nascut un alt copil si iau in prezent si indemnizatia de 85% si indemnizatia ... (vezi toată discuția)