1. Legea nr. 277 din decembrie 2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei instituie alocatia pentru sustinerea familiei ca forma de sprijin pentru familia cu venituri reduse care au in crestere si ingrijire copii in varsta de pana la 18 ani, denumita in continuare alocatie.
De alocatia pentru sustinerea familiei poate beneficia familia formata din sot, sotie si copii aflati in intretinerea lor, care locuiesc impreuna, dar si persoana singura si copiii aflati in intretinerea acesteia si care locuiesc impreuna cu aceasta. Familie este considerata si barbatul si femeia necasatoriti, cu copiii lor si ai fiecaruia dntre ei, care locuiesc impreuna, se gospodaresc in comun, dar acest fapt trebuie consemnat in ancheta sociala.
Beneficiaza de alocatia pentru sprijinul familiei , familiile şi persoanele singure care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani,
dacă acestea realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 370 lei.
2. Acordarea ajutorului social, familiilor si persoanelor singure, cetateni romani sau straini, precum si persoanelor fara locuinta aflate in situatie de nevoie, care traiesc în adaposturi improvizate.
Cererea si declaratia pe propria raspundere, precum si celelalte acte doveditoare privind componenta familiei si veniturile realizate, se inregistreaza la primaria localitatii in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta titularul
Pentru solutionarea cererii privind acordarea ajutorului social, se va afectua ancheta sociala la domiciliul sau, dupa caz la resedinta solicitantului, ori la locul desemnat de solicitant in cazul celor fara locuinta.
Acordarea sau, dupa caz, neacordarea dreptului la ajutor social se face prin dispozitia scrisa a primarului, iar dreptul la ajutorul social se acorda incepand cu luna urmatoare inregistrarii cererii. In vederea urmaririi respectarii conditiilor de acordare a dreptului la ajutorul social, se efectueaza anchete sociale la un interval de 3 luni sau ori de cate ori este nevoie.
Cuantumul ajutorului social se stabileste ca diferenta intre nivelul venitului minim garantat si venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.
[ link extern ]