avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 565 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Pensionari şi probleme juridice ... militar/politist pensionat angajat functionar public
Discuție deschisă în Pensionari şi probleme juridice legate de pensii

militar/politist pensionat angajat functionar public

Dupa cum se cunoaste, OUG nr.230/2008 a fost declarata neconstitutionala. Foste cadre militare/din politie s-au pensionat in baza legilor specifice: Legea 164/2001 sau Legea nr.360/2002, dupa caz. In prezent, aceste persoane sunt numite functionari publici la diverse institutii, intrand sub incidenta Legii nr.19/2000. Potrivit art.98 alin.1 lit.d, din Legea 188/1999, raportul functionarilor publici inceteaza de drept la implinirea cumulativa a conditiilor de varsta si stagiu minim de cotizare pentru pensionare. Chiar daca o persoana nu ar vrea sa depuna cerere de pensionare, raportul de serviciu poate inceta din initiativa institutiei publice la care este numita, in baza art.61 lit.e Codul Muncii, raportat la art.117 din Legea 188/1999.
Speta o constituie persoanele care indeplinesc varsta standard in sistemul Legii 19/2000 si care, evident, nu indeplinesc conditiile de stagiu minim de cotizare potrivit acestei legii. Conform Deciziei CC 820/09.11.2006, recunoasterea reciproca intre diferitele sisteme ale asigurarilor sociale a perioadelor de cotizare se face doar in vederea stabilirii dreptului de a se inscrie la pensie, drepturile insa acodandu-se distinct in fiecare sistem. In acest context, persoanele respective ar avea dreptul la pensie in sistemul Legii 19/2000 chiar si pentru 1,2,3 ani stagiu de cotizare in acest sistem. Aceasta poate avea drept consecinta incetarea raporturilor de serviciu din initiativa angajatorului, in baza art.41alin.1 din Legea 19/2000, coroborat cu art.98 alin.1 lit.d, din Legea 188/1999 si art.61 lit.e Codul Muncii?
Cel mai recent răspuns: rhemaxos , utilizator 13:10, 26 Februarie 2009
1. Persoanele respective au deja calitatea de pensionar; nu poti iesi la pensie de mai multe ori!
2. Daca va preocupa un caz concret, reveniti precizand sexul persoanei si data nasterii.
3. In cazul unui beneficiar de pensie din sistem neintegrat, intrucat dreptul la pensie a fost deschis, stagiul realizat in sistemul public urmeaza sa fie adaugat stagiului realizat in celalalt sistem.
4. Desi legile (atat 19/2000 cat si 188/1999) vorbesc despre "stagiu minim de cotizare", raporturile de serviciu vor inceta de drept atunci cand respectiva persoana va avea stagiul complet de cotizare prevazut de Legea 19/2000.

5. Nu raspund intrebarii dvs., intrucat nu amestec Legea 188/1999 cu dispozitiile Codului muncii; prima este prevedere cu caracter special si se aplica intotdeauna cu intaietate iar Codul muncii este prevedere cu caracter general si se aplica in masura in care nu contravine dispozitiilor Legii 188/1999.
...Iar dvs. puneti o intrebare care nu are legatura cu dispozitiile Codului muncii: un functionar public are raporturi de serviciu, fiind numit prin act al conducatorului institutiei publice; functionarul public nu are raporturi de munca, deci nu incheie un contract de munca.
In concluzie, incetarea raporturilor de serviciu ale unui functionar public nu poate interveni decat in conditiile si din cauzele reglementate prin Legea nr. 188/1999.
Speta se refera la persoane pensionate in baza Legilor 164/2001 sau nr.360/2002, care indeplinesc conditia limitei de varsta, dar care nu indeplinesc conditia stagiului minim de cotizare prevazute de Legea 19/2000.
1. Este adevarat ca nu poti iesi la pensie de mai multe ori…in acelasi sistem al asigurarilor sociale. Persoanele in discutie se pot pensiona pentru a doua oara, dar in sistemul Legii 19/2000, in baza art.194 care reglementeaza deschiderea dreptului la pensie, pentru limita de varsta:”Intre sistemul public si celelalte sisteme proprii de asigurari sociale, neintegrate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, inclusiv sistemul pensiilor militare, se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea in munca sau vechimea in serviciu, in vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limita de varsta, de invaliditate si de urmas, precum si a altor drepturi de asigurari sociale prevazute de prezenta lege.
2. Va multumesc pentru propunere, intr-adevar, ma preocupa un caz concret.
3. In cazul unui beneficiar de pensie intr-un sistem neintegrat (militar, politist), stagiul realizat in sistemul public se adauga stagiului realizat in celalalt sistem...dar numai pentru deschiderea dreptului la pensie in sistemul Legii 19/2000 (a se vedea Deciziile CC 93/2008 si 820/2006): orice persoana care are vechime in ambele sisteme beneficiaza de pensie in fiecare sistem, in raport de stagiul de cotizare ori vechimea realizata in sistemul respectiv.
4. Interesanta remarca! Dar cum o argumentati legal?
In speta, persoana fiind beneficiara a pensiei de militar/politist, deschiderea dreptului la pensie in sistemul Legii 19/2000 se face in conditiile art.194 alin.1 din lege, nefiind conditionat de realizarea vreunui stagiu complet de cotizare. Deschiderea dreptului la pensie in sistemul Legii 19/2000 pentru militarul/politistul pensionat este conditionata doar de implinirea varstei limita de pensionare prevazuta de Legea 19/2000 (cazul in speta).
5. Unul din cazurile incetarii raporturilor de serviciu este si cel prevazut de art.98 alin.1 litd) din Legea 19/2000: "la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare". O dispozitie similara este cea prevazuta pentru salariati de art.61 lit.e) din Codul muncii, referitoare la concediere din motive ce tin de persoana salariatului: “in cazul in care salariatul indeplineste conditiile de varsta standard si stagiu de cotizare si nu a solicitat pensionarea in conditiile legii.”In speta, este inutila orice referire la Codul muncii, sens in care aveti dreptate.
Dar, intrebarea nu era daca incetarea raporturilor de munca poate interveni in alte conditii decat cele prevazute in Legea 188/1999! De aceea voi clarifica intrebarea: Unui pensionar militar/politist numit in prezent intr-o functie publica, care indeplineste doar conditia de limita de varsta prevazuta de Legea 19/2000, dar nu si cea de stagiu minim (sau complet, asa cum afirmati la pct.4) de cotizare, ii poate inceta raportul de serviciu in baza art.98 alin.1 lit.d) din Legea 19/2000?
Repet, poate cu mai mult succes de aceasta data: indiferent ca esti beneficiarul unei pensii suportata integral de la bugetul de stat (militarii si politistii) ori esti beneficiarul unei pensii suportata din bugetul asigurarilor sociale de stat, de iesit la pensie iesi doar o singura data.

In legatura cu ceea ce ati scris la pct. 3: in Ordinul 340/2001, cap. B, sectiunea II, art. 2, alin. 2 este stipulat faptul ca "vechimea realizata in sistemele de pensii neintegrate in sistemul public se are in vedere numai pentru deschiderea dreptului la pensie, urmand sa fie valorificata in sistemul respectiv."

In legatura cu pct. 4: calculul pensiei se face in functie de stagiul complet de cotizare, conform art. 77, alin. 1 din Legea 19/2000.

Daca nu indeplineste, cumulativ, conditiile referitoare la varsta standard de pensionare si stagiul complet de cotizare, functionarului public nu ii pot inceta de drept raporturile de serviciu, intrucat, in privinta pensionarii, ii sunt aplicabile prevederile Legii 19/2000.

Pentru a depasi impasul voi reformula toata speta. O persoana este numita functionar public in anul 2006, fiind totodata beneficiara a unei pensii de politist. In aceasta luna indeplineste conditia de limita de varsta ceruta de Legea 19/2000.
Cu privire la incetarea raporturilor de serviciu in speta intereseaza prevederile art. 98 alin.1 lit.d) din Legea 188/1999:
“Raportul de serviciu încetează de drept:
d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parţială ori invaliditate a funcţionarului public, potrivit legii”.
Potrivit art.41 alin.1 din Legea 19/2000 :”Pensia pentru limita de varsta se acorda asiguratilor care indeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, conditiile privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare realizat in sistemul public.”
Ce facem cu persoana, pentru ca, aparent, indeplineste doar prima conditie, nu si stagiul minim de cotizare?
Aici intervine art.194 din Legea 19/2000 care dispune:
“(1) Intre sistemul public si celelalte sisteme proprii de asigurari sociale, neintegrate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, inclusiv sistemul pensiilor militare, se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea in munca sau vechimea in serviciu, in vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limita de varsta, de invaliditate si de urmas, precum si a altor drepturi de asigurari sociale prevazute de prezenta lege.
“(2) In situatia prevazuta la alin. (1) prestatiile de asigurari sociale in sistemul public se stabilesc numai pentru stagiul de cotizare realizat in acest sistem.
(4) Decontarea intre sistemul public si celelalte sisteme de asigurari sociale neintegrate inceteaza incepand cu data intrarii in vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta.”

In consecinta, vechimea de politist a persoanei este recunoscuta in vederea deschiderii dreptului la cea de-a doua pensie, pentru limita de varsta, in sistemul Legii 19/2000.
In acest sens sunt si cele doua decizii CC:
-nr.820/2006: “În lumina acestor principii, Legea nr. 19/2000, lege-cadru în reglementarea drepturilor de asigurări sociale în sistemul public, a aşezat pe principii şi reguli noi întreaga legislaţie a pensiilor. Printre modificările esenţiale se numără şi integrarea în sistemul public a mai multor sisteme distincte anterior şi eliminarea posibilităţii de acordare a drepturilor de pensie într-un sistem şi pentru perioadele asigurate în alte sisteme. În prezent, este prevăzută recunoaşterea reciprocă între diferite sisteme ale asigurărilor sociale a perioadelor de cotizare în vederea stabilirii dreptului de a se înscrie la pensie, dar drepturile de pensie se calculează şi se acordă distinct în fiecare sistem, în raport cu perioada cotizată în sistemul respectiv, eliminându-se astfel decontările anevoioase între diferite sisteme ale asigurărilor sociale.”
-nr.93/2008: “Întrucât cadrele militare beneficiare de pensie militară de stat, potrivit art. 15 din Legea nr. 164/2001, se află într-o situaţie obiectiv deosebită faţă de persoanele care beneficiază de pensii şi alte drepturi sociale în sistemul public, justifică în mod rezonabil instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Potrivit actualei concepţii a legiuitorului în reglementarea pensiei şi a altor drepturi de asigurări sociale, nu se mai practică metoda compensărilor între diferite sisteme de asigurări sociale. Astfel, atât Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cât şi Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat prevăd recunoaşterea reciprocă între aceste sisteme a stagiului de cotizare, respectiv a perioadelor de vechime în serviciu, dar numai în vederea deschiderii dreptului la pensie ori a altor drepturi de asigurări sociale. Orice persoană care are vechime în ambele sisteme beneficiază de pensie sau de alte drepturi în fiecare sistem, în raport cu stagiul de cotizare ori vechimea realizată în sistemul respectiv. În mod firesc şi logic nu se pot valorifica anii de vechime dintr-un sistem pentru obţinerea de sporuri în celălalt sistem.”
Ce facem cu cea de a doua conditie ceruta de Legea 19/2000 pentru pensionare pentru limita de varsta, anume stagiul minim de cotizare? Eu sustin ca si aceasta conditie este indeplinita in considerarea art.194 din Legea 19/2000, vechimea de politist adaugandu-se la perioada functiei publice (2006-2009), ceea ce permite ca persoanei respective sa-i inceteze raporturile de serviciu cu institutia in baza art.98 alin.1 lit.d) din Legea 188/1999. Ca efect, ea va beneficia in continuare de pensie de politist, dar va obtine si o a doua pensie, in sistemul Legii 19/2000, pentru cei 3 ani de activitate ca functionar public, in baza art.41 alin.1 coroborat cu art.194 alin.1 din Legea 19/2000.
In opinia mea, stagiul complet de cotizare despre care vorbiti nu este relevant in speta.


~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Pensionarea functionarului public Ileana Deusan Ileana Deusan Buna ziua! Ma numesc Ileana Deusan,inca functionar public la Casa de Asigurari de Sanatate.Sint nascuta in 12.06.1950,virsta standard de pensionare 58 ani si 5 ... (vezi toată discuția)
Armata vechime in munca? adillosu adillosu Armata se calculeaza ca vechime in munca pentru acordarea sporului de vechime la bugetari? Va multumesc! (vezi toată discuția)
Incetare raport de serviciu tina_d tina_d Este legal ca unui functionar public sa-i inceteze raportul de serviciu inainte de aparitia deciziei de pensionare? Dosarul de pensionare a fost depus cu o ... (vezi toată discuția)