Calculul este simplu si se face prin aplicarea cotei de 3% asupra veniturilor din orice sursa, din care se exclud urmatoarele categorii de venituri(art.112^7, alineatul 1 din CF):
a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
c) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
d) veniturile din subvenţii de exploatare;
e) veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;
f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil ;
g) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii.
In cazul in care ati achizitionat case de marcat, valoarea acestora se deduce din baza impozabila.