o persona cu contract de munca in germania in ce conditii poate beneficia de indemnizatie de crestere in romania.El este tata iar sotia nu a avut serviciu
Normele de aplicare a OUG 111/2010 spun ca este nevoie de:
"copia contractului de muncã sau, dupã caz, dovada eliberatã de angajatori ori de autoritãţile competente strãine sau române, tradusã şi legalizatã, care sã ateste perioadele în care au fost realizate activitãţi profesionale şi care sunt totalizate conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socialã, denumit în continuare Regulamentul nr. 883/2004 şi ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socialã, precum şi veniturile aferente acestor activitãţi, inclusiv cele provenite din perioadele de şomaj şi concedii medicale. Aceste prevederi se aplicã şi persoanelor care au realizat activitãţi salariale ori independente în statele care aplicã prevederile Regulamentului (CEE) nr. 1.408/1971 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socialã în raport cu lucrãtorii salariaţi şi cu familiile acestora, care se deplaseazã în cadrul Comunitãţii, pentru situaţiile prevãzute la art. 90 alin. (1) din Regulamentul nr. 883/2004".