avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 314 soluții astăzi
Forum Discuţii contabile şi ... Fiscalitate - Salarii plata concediului medical
Discuție deschisă în Fiscalitate - Salarii

plata concediului medical

Buna ziua,
Ma ocup de salarii la firma la care lucrez. Ma confrunt cu situatia in care un angajat intrat in februarie de exemplu, in aprilie isi ia concediu medical 01. am inteles ca angajatul trebuie sa aiba 6 luni lucrate la firma, stagiul de cotizare, ca firma sa ii poata plati concediul. el daca are doar doua luni, firma trebuie sa ii plateasca? nu are nici adeverinta de la ultimul loc de munca/sau are intrerupere....deci nu ii pot trece salariile pe ultimele sase luni.
Va rog sa ma lamuriti daca puteti, in cazul in care angajatul nu are stagiul de cotizare, eu ce ii platesc?
Multumesc!!
Cel mai recent răspuns: marla1 , utilizator 14:06, 20 Mai 2013
Stagiul minim de cotizare este de 1 luna din ultimele 12 luni anterioare, deci angajatul dvs. are dreptul la plata CM. Baza de calcul va fi media veniturilor din cele 2 luni lucrate la firma dvs.

media zilnica CM = (venit 1+venit 2)/(nr.zile lucratoare luna1 + nr.zile lucratoare luna2) x procentul aferent codului de indemnizatie


OUG nr.158/2005:

ART. 2
(1) Concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurãri sociale de sãnãtate, la care au dreptul asiguraţii, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã, sunt:
a) concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporarã de muncã, cauzatã de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii;
b) concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnãvirilor şi recuperarea capacitãţii de muncã, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncã sau boli profesionale;
c) concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate;
d) concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav;
e) concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal.
(2) Concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurãri sociale de sãnãtate prevãzute la alin. (1) sunt denumite în continuare concedii şi indemnizaţii.

ART. 7
Stagiul minim de cotizare pentru acordarea drepturilor prevãzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d) este de o lunã realizatã în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordã concediul medical.

ART. 8
(1) Stagiul de cotizare în sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate, prevãzut la art. 7, se constituie din însumarea perioadelor:
a) pentru care s-a achitat contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de cãtre angajator sau, dupã caz, de cãtre asigurat, respectiv de cãtre fondul de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale sau bugetul asigurãrilor pentru şomaj;
b) abrogatã
c) abrogatã
(2) Se asimileazã stagiului de cotizare în sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate perioadele în care asiguratul beneficiazã de concediile şi indemnizaţiile prevãzute de prezenta ordonanţã de urgenţã.
(3) Se asimileazã stagiului de cotizare în sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate şi perioadele în care asiguratul:
a) a beneficiat de pensie de invaliditate;
b) a urmat cursurile de zi ale învãţãmântului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normalã a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora;
c) a beneficiat de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstã de pânã la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de pânã la 3 ani, potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 7/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, respectiv perioadele în care persoanele asigurate au beneficiat de drepturile prevãzute la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(4) Perioadele prevãzute la alin. (2) şi (3) se asimileazã stagiului de cotizare numai dacã în aceste perioade asiguratul nu a realizat stagii de cotizare în înţelesul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã.

ART. 9
Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporarã de muncã, fãrã condiţii de stagiu de cotizare, în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor şi SIDA. Lista cuprinzând urgenţele medico-chirurgicale, precum şi bolile infectocontagioase din grupa A este stabilitã prin hotãrâre a Guvernului.

ART. 10
(1) Baza de calcul a indemnizaţiilor prevãzute la art. 2 se determinã ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, pânã la limita a 12 salarii minime brute pe ţarã lunar, pe baza cãrora se calculeazã contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii.
(2) În situaţia în care la stabilirea celor 6 luni din care, potrivit prevederilor alin. (1), se constituie baza de calcul al indemnizaţiilor se utilizeazã perioadele asimilate stagiului de cotizare prevãzute la art. 8 alin. (2) şi (3), veniturile care se iau în considerare sunt:
a) indemnizaţiile de asigurãri sociale de care au beneficiat asiguraţii, prevãzute la art. 8 alin. (2);
b) salariul de bazã minim brut pe ţarã din perioadele respective, pentru situaţiile prevãzute la art. 8 alin. (3) lit. a) şi b);
c) indemnizaţia lunarã pentru creşterea copilului în vârstã de pânã la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de pânã la 3 ani, potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 148/2005 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 7/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, respectiv indemnizaţia pentru creşterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsã între 3 şi 7 ani, potrivit Legii nr. 448/2006 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru situaţiile prevãzute la art. 8 alin. (3) lit. c).
(3) Prevederile alin. (1) se aplicã şi în cazul pensionarilor de invaliditate gradul III, al pensionarilor nevãzãtori, pe perioada în care se aflã în situaţiile prevãzute la art. 1 alin. (1) lit. A şi B şi alin. (2) lit. c) şi d).
(4) În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de o lunã, pentru situaţiile prevãzute la art. 9 şi 31, baza de calcul a indemnizaţiilor o constituie venitul lunar din prima lunã de activitate pentru care s-a stabilit sã se plãteascã contribuţia, cu respectarea prevederilor alin. (2).
(5) Din duratele de acordare a concediilor medicale, exprimate în zile calendaristice, se plãtesc zilele lucrãtoare.
(6) La stabilirea numãrului de zile ce urmeazã a fi plãtite se au în vedere prevederile legale cu privire la zilele de sãrbãtoare declarate nelucrãtoare, precum şi cele referitoare la stabilirea programului de lucru, prevãzute prin contractele colective de muncã.

MULTUMESC!

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Concediu medical tampau gabriela tampau gabriela Din data de 01.05.2012 pana pe 10.08.2012 am avut la o salariata concediu medical cod 15(risc maternal) . Din data de 11.08.2012 i s-a dat concediu medical ... (vezi toată discuția)
Concedii medicale dupa ccc cristinalauraconst cristinalauraconst buna seara, sunt in situatia ca in ianuarie 2012 sa ma intorc la munca din CIC dupa cei 2 ani de stat cu copilul. Intentionez sa mai raman insarcinata, si din ... (vezi toată discuția)
Calcul cencediu medical hogye lavinia hogye lavinia Avem o angajata care lucraza de 2 luni la noi si are concediu medical. Mentionam ca anterior a fost in somaj. Putem sa luam ca si baza de calcul comcediu ... (vezi toată discuția)