Stimată doamnă,
Dacă cele ce arătați sunt reale, vă dau dreptate.
a. În privința probei.
Fostul Cod de procedură civilă - cel după care cred că vă judecați - în articolul 268, arată existența a două feluri de încheieri de ședință:
1. încheierile interlocutorii, respectiv cele de la alin. 3, care , fără a hotărâ în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei
și
2. încheierile preparatorii, premergătoare, cele expuse de alin 1 al articolului menționat.
În doctrină și jurisprudență s-a subliniat că încheierile de admitere a unor probe sunt interlocutorii.
Judecătorii sunt ținuți de aceste încheieri și nu pot reveni, în principiu asupra lor.
Evident, ca o excepție, mai ales în cazul expus, un criteriu este și utilitatea probei, respectiv dacă utilitatea există, judecătorul este legat de admiterea probei, dacă utilitatea a dispărut, nu se mai poate spune că judecătorul mai este considerat legat de încheiere, putând reveni.
Totuși, această revenire este o situație excepțională și trebuie pusă în discuția părților.
În acest sens, poate v-ar fi utilă și speța de aici:
[ link extern ] /
Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor art. 268 alin. 3 Cod procedura civila, judecatorii sunt legati de acele încheieri care, fara a hotarî în totul pricina, pregatesc dezlegarea ei, textul având în vedere si instituind caracterul obligatoriu al încheierilor care în teoria juridica sunt denumite interlocutorii între care si cele de încuviintare a probatoriului, caracterul imperativ al normei anterior citate fiind evident.
Aceasta face ca încalcarea acestor dispozitii sa fie sanctionata potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedura civila cu nulitatea, daca prin masura luata de instanta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate înlatura decât prin anularea actelor.
Prin urmare, dacă proba mai este utilă, în condițiile situației existente după repunerea pe rol, instanța nu poate reveni asupra ei.
b. Asupra recuzării.
Eu sunt de părere că, în animite cazuri, poate fi formulată o cerere de recuzare și bazată pe motive mai largi decât cele arătate de Codul de procedură civilă, decurgând din Art. 6.1 al Convenției Europene, mai precis din teza dreptului la o instanță imparțială.
Ca exemplu, în Cauza Kiprianou contra Greciei, CEDO a constatat că, din conduita procesuală a instanței, care a culminat cu motivarea hotărârilor interne, se putea desprinde lipsa unei imparțialități. Au fost avute în vedere inițierea unor proceduri sumare
, dialogurile purtate între petent și judecători, cuvintele folosite în motivarea deciziei, toate acestea denotând eșecul detașării judecătorilor de situația existentă .
Pentru mai multe detalii, puteți citi articolul de aici:
www.avocatnet.ro/content/art...
c. Ce puteți face.
În primul rând, eu aș redacta note de ședință în care să demonstrez cele afirmate arătând filele dosarului și citând din încheierea de ședință în care s-au discutat probele.
Din punctul meu de vedere este soluția preferabilă recuzării, argumentațiile ar rămâne scrise la dosar și, eventual, vă vor folosi la motivarea unui apel/recurs.
În ultimă instanță, doar dacă este cazul și sunt motive de recuzare derivând din atituduinea vădit și demonstrat ostilă, aș încerca recuzarea.
Cu stimă.