Am o nelamurire. Firma X doreste sa angajeze 100 persoane in leasing si apeleaza la o firma Y de leasing. Tot firma X ii detaseaza in strainatate pe cei 100 de angajati in sistem leaging, intr-un stat membru UE. Este posibila si angajarea prin agent de munca temporara (leasing) si detasarea acestora unei alte firme Z dintr-un stat membru UE?
În primul rând, aş ţine neapărat la rigoarea termenilor folosiţi: deocamdată, dreptul român foloseşte noţiunea de "leasing" într-un context care nu are nimic de a face cu "închirierea" (noţiune prin excelenţă aplicabilă bunurilor); "leasing de personal" este o formulare improprie şi dezumanizantă, cel puţin în opinia mea). Ar fi mult mai potrivit să folosim termenii textului legal: munca prin agent de muncă temporară (cf. articolelor 87-100 din Codul muncii).
Am serioase dubii asupra sfatului anterior. E dat în grabă şi cu o crasă nepăsare...
Firma Y "de leasing" este cea care încadrează salariaţii temporari (articolul 87), aceasta este angajatorul acestor salariaţi.
Firma X nu ar fi decât un utilizator, în sensul aceluiaşi articol de lege.
Relaţia dintre Y (agent de muncă temporară) şi X (utilizator) este concretizată printr-un contract de punere la dispoziţie (articolul 90).
Salariaţii temporari nu încheie cu utilizatorul niciun contract de muncă, deci acesta nu poate fi considerat angajatorul lor. Consecinţa acestui fapt este că utilizatorul nu are prerogativa delegării sau detaşării faţă de salariaţii temporari.
O confirmare ar veni prin articolul 88 din Codul muncii, care menţionează condiţiile în care un utilizator poate folosi munca salariaţilor temporari - sarcini precise şi cu caracter temporar:
a) înlocuirea unui salariat al cărui contract de muncă este suspendat,
b) prestarea unor activităţi cu caracter sezonier,
c) prestarea unor activităţi specializate sau ocazionale.
E adevărat că această prevedere este ambiguă în privinţa muncii în străinătate, dar legislaţia care reglementează munca românilor în străinătate impune condiţii suplimentare de autorizare (v. Legea 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi normele sale de aplicare).
Căutaţi o altă soluţie. Probabil că ar fi mai bine dacă firma X ar primi acreditare ca agent de ocupare a forţei de muncă conform Legii 156/2000 şi HG 384/2001 şi ar trimite ea însăşi muncitori în străinătate. Aceştia pot veni chiar de la firma Y, care le poate suspenda contractele pe durata lucrului în străinătate.