Buna ziua,
Pe site-ul ANAf gasiti:
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1013 din 18 iulie 2013
pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a operatorilor
economici, publicat în Monitorul Oficial nr. 455 din 24 iulie 2013
ART. 2
(1) Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a operatorilor economici
prevăzut la art. 1 se aplică persoanelor cărora le sunt incidente Reglementările contabile
conforme cu Directiva a IV‐a a Comunităților Economice Europene, parte componentă a
Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul
ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi
care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000
lei.
(2) Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a operatorilor economici
prevăzut la art. 1 se aplică, de asemenea, societăților cărora le sunt incidente
Reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară,
aplicabile societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe
o piață reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim‐ministrului, ministrul finanțelor
publice, nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exercițiul
financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.
2. Prezentarea şi modul de completare a raportărilor contabile la 30 iunie 2013
2.1. (1) Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordin întocmesc şi depun la
unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice raportări contabile la 30 iunie 2013
care cuprind următoarele formulare, prevăzute la cap. II lit. A:
a) situația activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10);
b) contul de profit şi pierdere (cod 20);
c) date informative (cod 30).
(2) Entitățile prevăzute la art. 2 alin. (2) din ordin întocmesc şi depun la unitățile
teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice raportări contabile la 30 iunie 2013 care
cuprind următoarele formulare, prevăzute la cap. II lit. B:
a) situația activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10);
b) situația veniturilor şi cheltuielilor (cod 20);
c) date informative (cod 30).
Intregul ordin mai jos:
[ link extern ]