Am si eu o intrebare pt ca nu cunosc .... am fost depistat fara permis in noiembrie 2011 si am refuzat sa suflu in etilotest ... in februarie 2012 am dobindit permisul de conducere ... in iunie 2013 am avut procesul ...
Complet: 4 Penal - C1 (Marţi)
Tip solutie: Condamnare
Solutia pe scurt: În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul BOJEANU ROBERT AUGUSTIN la o pedeapsă de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, condamnă pe acelasi inculpat la pedeapsa de: - 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În temeiul art. 33 lit. b C. pen. şi art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, ?i lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?i publice sau în func?ii elective publice ?i dreptul de a exercita o func?ie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat. În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, stabilit potrivit prevederilor art. 82 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite, prevăzute de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 189 C. proc. pen. dispune plata onorariului apărătorului din oficiu al inculpatului din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 05.06.2013.
Document: Hotarâre 469/2013 05.06.2013... intrebarea mea este ... Permisul meu de conducere este anulat ? imi cer scuze daca am postat unde nu trebuie ...
Vi se va anula permisul de conducere. Art. 114 din OUG 195/2002 - (1) Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri:
f) permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
Dvs. ati savarsit fapta in 2011 (si este la regimul circulatiei pe drumurile publice).
Permisul l-ati obtinut in anul 2012.
Prin sentinta civila din iunie 2013 ati fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
Asta inseamna ca vi se va anula permisul.
Articolul indicat mai sus va indica clar acest lucru.
Veti putea obtine un nou permis de conducere in urmatoarele conditii:
Art. 116 din OUG 195/2002. - (1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare:
b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
Nu este greu de inteles.
Recititi de cateva ori raspunsul dnei av. Draghici Cornelia de mai sus si veti intelege.
Permisul nu este inca anulat, acesta se va anula ca urmare a hotararii judecatoresti ramase definitive deoarece a fost obtinut in perioada in care erati judecat ptr o infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice.
Veti primi o adresa de la politie prin care veti fi informat despre acest lucru si in care vi se va solicita si predarea permisului.
Avand in vedere faptul ca ati fost condamnat in baza art. 86 alin. 1) din OUG 195, veti putea sustine examen ptr obtinerea unui nou permis de conducere dupa trecerea termenului de incercare, respectiv, 3 ani si 6 luni.
@draghici cornelia, userul @gutti a fost condamnat in baza art. 86 alin (1) care nu este prevazut in cuprinsul art. 114 alin. (1), prin urmare va putea obtine un nou permis de conducere dupa trecerea perioadei de incercare, cred ca se spune "reabilitare" in termeni juridici:) sau dupa ce are cazierul curat mai pe romaneste.
Art.114. - (1) Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri:
b) titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru infracţiunile prevăzute la art.85, art.86 alin.(2), art.87 alin.(1), (2), (4) şi (5), art.89 alin.(1) şi (2), art.90 alin. (1) şi art.92 alin.(3);
mda .. dvs spuneti 3 ani si 6 luni si doamna avocet un an de la data ramanerii definitive a hotaririi judecatoresti ... ce sa mai inteleg eu ... oricum multumesc frumos pt raspunsuri ...