avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 716 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Problemele profesionale ale ... CONSILIER JURIDIC PRIMARIE / ATACAREA IN JUSTITIE a ...
Discuție deschisă în Problemele profesionale ale consilierilor juridici

CONSILIER JURIDIC PRIMARIE / ATACAREA IN JUSTITIE a REFUZULUI PRIMARULUI DE A ACHITA CONTRAVALOAREA TAXELOR DE INSCRIERE IN COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI

In cazul refuzului primarului de a deconta cheltuielile consilierului juridic, platite in avans, pentru înscrierea în Colegiul Consilierilor Juridici (taxă înscriere, taxă tablou consilieri juridici, taxe legitimaţie şi insignă) avand ca
baza legală a decontării acestei sume art. 57 alin.2 şi alin 3 din Statutul Profesiei de Consilier Juridic publicat în M.O. partea I nr. 684 din 29.07.2004, adoptat în baza Legii 514/28.11.2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 857 din 05/12/2003.
57.(2) În scopul formării profesionale a consilierilor juridici angajati sau numiti în functie, beneficiarii serviciilor profesionale ale acestora vor suporta cheltuielile pentru reorganizarea profesiei ocazionate de: înscrierea în colegiu, achizitionarea robei, a legitimatiei de consilier juridic, a insignei, stampilelor profesionale, precum si a tuturor registrelor de evidentă profesională.
57. (3) Cheltuielile avansate de consilierul juridic, ocazionate de reorganizarea profesiei precizate la alineatul precedent, se vor deconta acestuia de către autoritatea sau institutia publică ori de către persoana juridică în favoarea căreia acesta exercită profesia de consilier juridic.
se poate incerca cu succes transarea in instanta a spetei ?
Primarul refuza decontarea pe motiv ca NU SUNT BANI, desi bani sunt dar nu se doreste a se crea un precedent.
Care ar fi calea mai simpla cu sorti de izbanda de a fi admisibila in instanta : a se merge pe OBLIGATIA DE A FACE sau a ataca decizia in Contencios sau o alta motivare in drept ?
Multumiri


Cel mai recent răspuns: CALIN MARIUS CHEREGI , Consilier juridic 19:27, 26 Mai 2009
Daca primarul a emis act administrativ ori sunt aplicabile prevederile art. 2, alin. 2 din Legea nr. 554/2004, formulati actiune in contencios-administrativ.
In prealabil, aduceti la cunostinta primarului, in scris, prevederile art. 54 din Statut si precizati ca este "partas" la incalcarea legii penale. Ah, ce n-as da sa-i vad fata cand citeste o asemenea hartie!

Indiferent de obiectul actiunii pe care o veti promova in instanta, aceasta este admisibila si are, categoric, sorti de izbanda.

Daca sunteti consilier juridic numit in functie publica, puteti sesiza autoritatile prevazute in Legea nr. 571/2004, sub protectie.
Am preluat de pe site un raspuns pentru dumneavoastra precum şi Decizia Curtii de apel Alba Iulia

Legea nr.514-2003. Consilierii juridici. Refuz de acordare a drepturilor prevăzute de lege. Tip: Decizie
Nr./Dată: 1895 (12.09.2005)
Autor: Curtea de Apel Alba Iulia-secţia comercială
Domenii asociate:
Consilieri juridici



32. Legea nr.514/2003. Consilierii juridici. Refuz de acordare a drepturilor prevăzute de lege.

Acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.514/2003 şi Statutul profesiei de consilier juridic nu vine în contradicţie cu prevederile Legii nr.188/1999 în cazul consilierilor juridici care au şi calitatea de funcţionari publici.

Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal � Decizia civilă
nr.1895/12 septembrie 2005.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr.3336/2005, reclamanţii I.N., H.S., T.I., A.N., S.S., C.C., P.N., B.A.ª. şi N.V. au chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Alba, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună :
- anularea adresei D.G.F.P.Alba nr.118210/10.05.2005 şi obligarea pârâtei ca în baza art.24 alin.2 din Legea nr.514/2003, art.25 şi 26 din Legea nr.53/2003, art.29 şi 30 din Legea nr.188/1999 şi art.46, 57 alin.2 şi 3, 60 din Statutul profesiei de consilier juridic publicat în Monitorul Oficial nr.684/29.07.2004, să emită decizie prin care să opereze modificările în încadrarea şi stabilirea drepturilor şi obligaţiilor consilierilor juridici, astfel:
- să suporte cheltuielile prilejuite de reorganizarea profesiei în baza Legii nr.514/2003;
- să acorde sporul de mobilitate şi confidenţialitate de 30% la salarul de încadrare, de la data înscrierii în Colegiu a consilierilor juridici.
În motivarea acţiunii, au arătat că au solicitat pârâtei acordarea acestor drepturi legale, dar răspunsul a fost negativ.
Prin sentinţa civilă nr.247/CA/2005 Tribunalul Alba a admis acţiunea în contencios administrativ formulată, fiind obligată D.G.F.P.Alba ca prin decizie să opereze modificările în încadrarea şi stabilirea drepturilor şi obligaţiilor reclamanţilor, respectiv:
- să suporte cheltuielile prilejuite de reorganizarea profesiei, respectiv cheltuielile privind înscrierea în Colegiul consilierilor juridici, achiziţionarea robei, registrelor, legitimaţiei, ştampilei, insignei şi pregătirii profesionale specifice profesiei;
- să acorde sporul de mobilitate şi confidenţialitate în cuantum total de 25% din salariul de încadrare reclamanţilor, începând cu data înscrierii acestora în colegiu.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că reclamanţii se încadrează în prevederile art.57 alin.1 şi 60 alin.2 din Statutul profesiei de Consilier juridic, având dreptul la suportarea cheltuielilor prilejuite de reorganizarea profesiei şi la un spor de 25% din salariul de încadrare reprezentând clauzele de mobilitate şi confidenţialitate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta D.G.F.P.Alba care i-a adus critici de nelegalitate, solicitând desfiinţarea acesteia, iar pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a susţinut că instanţa în mod greşit a acordat drepturile solicitate, că statutul profesiei de consilier juridic este un statut al unei asociaţii profesionale, care nu poate obliga angajatorul să pună în practică modul în care acest statut concepe activitatea de consilier juridic, iar drepturile consilierilor juridici din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sunt cele prevăzute în Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Recursul este nefondat.
Reclamanţii sunt încadraţi în funcţii de consilieri juridici la D.G.F.P. Alba şi subunităţi ale acesteia.
În acelaşi timp, reclamanţii au făcut dovada că sunt înscrişi în Colegiul consilierilor juridici şi în tabloul colegiului.
Este adevărat că în calitatea lor de funcţionari publici, aceştia se supun prevederilor Legii nr.188/1999, având drepturile şi obligaţiile cuprinse în această lege care constituie cadrul general aplicabil tuturor funcţionarilor publici.
În acelaşi timp însă, reclamanţilor le sunt aplicabile şi prevederile Legii nr.514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.
Ori, la art.24 din Legea nr.514/2003 se prevede că în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare, autorităţile publice, instituţiile şi toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările prevăzute de lege în încadrarea şi stabilirea statutului, a drepturilor şi obligaţiilor consilierilor juridici pe care îi au numiţi sau angajaţi în slujba lor.
În baza aceleiaşi Legi nr.514/2003 a fost adoptat Statutul profesiei de consilier juridic, Statut publicat în Monitorul Oficial al României nr.684/2004, Statut care cuprinde norme conforme cu prevederile Legii nr.514/2003.
La art.60 alin.2 din Statut se prevede pentru consilieri juridici negocierea unei prestaţii suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate şi de confidenţialitate, iar la art.46 alin.1, art.47 şi art.57 se prevede suportarea de către angajator a cheltuielilor pentru reorganizarea profesiei ocazionate de : înscrierea în colegiu, achiziţionarea robei, a legitimaţiei, a insignei, ştampilelor profesionale, precum şi a tuturor registrelor de evidenţă profesională.
Aceste drepturi ale consilierilor juridici prevăzute în legea proprie de organizare şi în Statut nu sunt în contradicţie cu cele cuprinse în Legea nr.188/1999, întrucât şi această din urmă lege prevede la art.29 (1) şi (2) şi art.30 că funcţionarii publici au dreptul la un spor de salar reprezentând suplimentul postului, la prime şi alte drepturi salariale în condiţiile legii, precum şi la gratuitatea uniformei de serviciu.
Deşi reclamanţii au solicitat în scris acordarea drepturilor legale, pârâta prin răspunsul dat nu le-a rezolvat practic cererea, ceea ce echivalează cu un refuz de soluţionare a cererii în termen legal. Aceasta în condiţiile în care pentru alţi an ]gajaţi ai pârâtei drepturile conferite de legi speciale au fost acordate de către pârâtă.
Ori, aşa cum bine a motivat instanţa de fond, acordarea şi reclamanţilor a drepturilor cuvenite se circumscrie principiului dreptului la egalitate de şanse, consfinţit de art.39 alin.1 lit. d din Legea nr.53/2003.
În concluzie, constatând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, fiind la adăpost de criticile formulate de recurentă, în baza art.312 Cod procedură civilă a fost respins ca nefondat recursul declarat.
Gabriela Pintea a scris:

Daca primarul a emis act administrativ ori sunt aplicabile prevederile art. 2, alin. 2 din Legea nr. 554/2004, formulati actiune in contencios-administrativ.
In prealabil, aduceti la cunostinta primarului, in scris, prevederile art. 54 din Statut si precizati ca este "partas" la incalcarea legii penale. Ah, ce n-as da sa-i vad fata cand citeste o asemenea hartie!

Indiferent de obiectul actiunii pe care o veti promova in instanta, aceasta este admisibila si are, categoric, sorti de izbanda.

Daca sunteti consilier juridic numit in functie publica, puteti sesiza autoritatile prevazute in Legea nr. 571/2004, sub protectie.

Pentru Gabriela Pintea
Consilierul Juridic este functionar public si femeie. Un "duel" cu primarul este primejdios mai ales ca este un "dur" !
Intrebarea este daca functionarul public poate da mandat scris unui tert ca sa se OCUPE de problemele ce decurg din Legea 571/2004, asa ca paratrasnetul sa constituie o protectie a reclamantului-angajat.
Cand doamna are legea de partea ei, nu conteaza daca primarul, directorul etc. este un dur la puterea "n"! Trebuie sa-i invete cineva pe "durii" din politica romaneasca faptul ca legea este lege, nu tocmeala!

Functionarul public avertizor, conform Legii nr. 571/2004, nu poate sa mandateze o alta persoana.
Gabriela Pintea a scris:

Daca primarul a emis act administrativ ori sunt aplicabile prevederile art. 2, alin. 2 din Legea nr. 554/2004, formulati actiune in contencios-administrativ.
In prealabil, aduceti la cunostinta primarului, in scris, prevederile art. 54 din Statut si precizati ca este "partas" la incalcarea legii penale. Ah, ce n-as da sa-i vad fata cand citeste o asemenea hartie!

Indiferent de obiectul actiunii pe care o veti promova in instanta, aceasta este admisibila si are, categoric, sorti de izbanda.

Daca sunteti consilier juridic numit in functie publica, puteti sesiza autoritatile prevazute in Legea nr. 571/2004, sub protectie.


Primarul a intors in cursul zilei de azi cererea originala cu rezolutia pe colt "Se respinge. Nu sunt bani" !!
Merge in contencios nefiind un act distinct de respingere ?

Alte discuții în legătură

Plateste angajatorul sau nu taxa la ccj? OANA GORAN OANA GORAN stimati colegi juristi, la voi cum e, va plateste angajatorul taxa pentru Colegiu sau o platiti voi din buzunar?? unde am lucrat imi plateau, dar actualul ... (vezi toată discuția)
Roba in cazul consilierului juridic calytul calytul Ce trebuie ca un consilier juridic sa poata sa poarte roba in instanta si cand se poate inscrie si unde? (vezi toată discuția)
Spor de confidentialitate 15% pentru consilier juridic - personal contractual, angajat cu cim la o institutie publica muraruelena muraruelena Buna ziua. Sunt angajata cu CIM din anul 2011 ca si consilier juridic la o institutie publica aflata in subordinea unui Consiliu Judetean. Ca si ... (vezi toată discuția)