Termenul limita al nasterii va fi 30 noiembrie.
Calcularea concediuliu de crestere copil se va face cumulat: 2 luni salariu, 7 luni somaj, 2 luni pfa si 1 luna prenatal?
Nu stiu daca pot sa beneficiez de indemnizatie pentru ca ultima zi de preaviz a fost pe 4 ianuarie 1013, iar actele pentru somaj le-am depus pe 15 februarie, primii bani i-am luat pe 15 martie pentru jumatate de luna din februarie. A durat asa mult cu depunerea actelor pentru ca decizia de incetare a contractului de munca era in limba franceza, iar cei de la AJOFM m-au intors cu actele ca trebuie sa fie in limba romana si a mai durat.
Mai mentionez faptul ca in ianuarie am primit 2 salarii compensatorii, deci toate contributiile si impozitele au fost duble in luna respectiva chiar daca am 2 zile lucrate. Vreau sa ma sfatuiasca cineva daca comform art.2 din OUG 111/2010 (2)Prin fracţiune de lună se înţelege efectuarea a cel puţin jumătate din zilele lucrătoare din acea lună în care persoana îndreptăţită a realizat venituri supuse impozitului ori s-a aflat în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6). - ar fi posibil si mai putin de juma de luna lucrata in luna respectiva asa cum reiese din:
(1)În calculul celor 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) se includ şi fracţiunile de lună în care s-au realizat venituri supuse impozitului, precum şi cele în care solicitanţii s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6), considerate lună întreagă.????
Si mai este o problema, in septembrie voi renunta la somaj si imi voi relua activitatea de traducator pentru ca am un proiect mai mare si lucrez de acasa. Nu stiu daca trebuie sa eliberez facturi si dupa ce intru in prenatal, adica in octombrie si inclusiv in noiembrie luna nasterii? Si ce contributii trebuiesc platite ca PFA ca sa pot beneficia de concediu de maternitate si de crestere copil si sa nu am intreruperi.
Sper sa ma ajute cineva pentru ca la Primarie mi s-a zis ca nu pot beneficia de indemnizatie. Nu exista nicio modalitate, nu se poate inregistra un contract de colaborare cu o alta firma sau drepturi de autor pe luna ianuarie fara sa fiu nevoita sa returnez somajul? Adica se anuleaza ca m-a bagat firma in somaj daca eu intre incetarea contractului cu angajatorul si depunerea actelor pentru somaj am un contract de colaborare cu o alta firma pe luna ianuarie?
1. Daca veti naste in noiembrie 2013 cele 12 luni eligibile pentru a beneficia de indemnizatie pentru concediu crestere copi (CCC) sunt decembrie 2012 - noiembrie 2013.
2. In aceste 12 luni intra perioadele in care ati avut venituri din salarii, din indemnizatia de somaj, din indemnizatia pentru concedii medicale sau concediu de maternitate, veniturile din PFA etc.).
3. Din OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor:
Art. 4
(1) In calculul celor 12 luni prevazute la art. 2 alin. (1) se includ si fractiunile de luna in care s-au realizat venituri supuse impozitului, precum si cele in care solicitantii s-au aflat in situatiile prevazute la art. 2 alin.(5) si (6), considerate luna intreaga.
(2) Prin fractiune de luna se intelege efectuarea a cel putin jumatate din zilele lucratoare din acea luna in care persoana indreptatita a realizat venituri supuse impozitului ori s-a aflat in una sau mai multe dintre situatiile prevazute la art. 2 alin. (5) si (6).
(3) Prin exceptie, se accepta ca de cel mult 3 ori fractiunea de luna sa fie constituita dintr-un numar mai mic de zile lucratoare decat cel prevazut la alin. (2).
(4) In situatia in care nasterea copilului se produce inainte de termen, perioada prevazuta la art. 2 alin. (1) se diminueaza cu perioada cuprinsa intre data nasterii copilului si data prezumata a nasterii, certificata de medicul de specialitate.
4. - Daca numai lunile ianuarie si februarie sunt fractiuni de luna veti beneficia de indemnizatie pentru CCC (cei de la Primarie nu au dreptate, nu cunosc legislatia).
- Nu e nevoie sa faceti contracte de colaborare pentru lunile ianuarie si februarie, va complicati prea mult.
5. - Pana intrati in CCC puteti sa facturati cat doriti, puteti sa obtineti venituri ca PFA.
- Pe perioada cat beneficiati de indemnizatie pentru CCC nu puteti avea nici un venit profesional.
6. - Plata indemnizatiei pentru CCC nu este conditionata de plata contributiilor si nu are nici o relevanta in aprobarea indemnizatiei pentru CCC.
- Pentyru a beneficia de indemnizatie pentru concediu de materniatte si in calitate de PFA trebuie sa platiti cota de contributie de 0,85% pentru conecdii si indemnizatii (pentru aceasta mergeti la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate sa va spuna cum sa faceti).
7. - Cand mai puneti intrebari pe forum incercati sa fiti mai concisa si sa redati numai esentialul, nu va pierdeti in detalii.
- Si aveti rabdare pana vi se raspunde ca fiecare consultant sau utilizator are si el programul lui de munca si nu sta toata ziua pe forum.
Multumesc pentru raspuns! Nu am avut rabdare pentru ca m-au zapacit de tot cei de la primarie si cei de la ANAF.
Mai am o intrebare, cand voi lua concediul de la medicul ginecolog eu voi fi PFA, unde trebuie sa depun medicalul? Cei de la ANAF au zis ca nu trebuie la ei, dar nici nu au stiut unde sa ma indrume sa merg.
Multumesc inca o data si imi cer scuze daca am parut putin disperata, dar m-am saturat de birocratia si indiferenta de la institutiile statului.
1. - Daca in momentul in care intrati in concediu de maternitate sunteti PFA si ati platit cel putin o luna cota de contributie de 0,85% pentru concedii si indemnizatii atunci veti depune certificatele medicale la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) care le va calcula si plati.
- Cei de la ANAF nu au de unde sa stie.
2. Trebuie sa intrebati si la CJAS ce acte se mai depun atunci cand depuneti primul certificat pentru concediul de maternitate.
3. Primul certificat il luati de la medicul ginecolog, il duceti la medicul de familie sa-l ia in evidenta si sa puna viza pe el iar celelalte certificate vi le elibereaza medicul de familie.
Buna seara!
Trebuie sa nasc la mijlocul lunii septembrie si problemele mele sunt urmatoarele: data de incetare a contractului de munca a fost 19 octombrie 2012 (vineri), iar pe data de 23 octombrie 2012 (marti) am inceput un nou contract de munca, pe care il am si in prezent. S-ar putea ca din cauza acelei zile lucratoare (luni, 22 octombrie) pe care n-o am acoperita, dintre ziua cand am incetat contractul de munca si ziua cand am incheiat noul contract de munca sa nu primesc indemnizatia?
Totodata, eu detin un PFA din luna iunie 2013 si primesc timp de 5 ani de acum inainte 1500 euro anual din fonduri europene nerambursabile. Daca primesc indemnizatia de crestere a copilului, voi mai primi aceste fonduri?
Va multumesc,
Mihaela