Avocatnet a publicat un articol foarte bine structurat pentru toate veniturile impozabile din Romania din care am extras pentru noi traducatorii, autorizati sau nu, obligatiile ce ne revin din practicarea profesiilor liberale sau ca PFA, inregistrati la Registrul National al Comertului.
Impozitul pe venit in Romania este de 16% si trebuie platit de contribuabili atunci cand acestia obtin bani din anumite operatiuni impozabile:
Profesii liberale
Sunt considerate venituri din profesii libere acele venituri obtinute din prestari de servicii cu caracter profesional (individual sau in asociere), in domeniile stiintific, literar, artistic, educativ si altele, de catre: medici, avocati, notari publici, executori judecatoresti, experti tehnici si contabili, contabili autorizati, consultanti de plasament in valori mobiliare, auditori financiari, consultanti fiscali, arhitecti,
traducatori, sportivi, arbitri sportivi, precum si alte persoane fizice cu profesii reglementate, desfasurate in mod independent.
Daca realizati asemenea venituri, trebuie sa depuneti o Declaratie de inregistrare fiscala/Declaratie de mentiuni pentru persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere - Formular 070 la unitatea fiscala de care apartineti, in 30 de zile de la data inceperii activitatii, precum si Declaratia privind venitul estimat/norma de venit - Formularul 220 .
Atentie! Fac exceptie de la depunerea formularului 220 situatiile in care impozitul se retine de catre platitor.
Pana pe 25 mai depuneti Declaratia privind veniturile realizate din Romania - Formularul 200. Depuneti si Declaratia privind venitul estimat/norma de venit - Formularul 220, daca in anul anterior ati avut pierderi sau apreciati ca veti avea venituri care difera cu cel putin 20% fata de anul anterior.
Venituri obtinute din strainatate
In cazul veniturilor din strainatate obtinute din profesii libere, activitati comerciale, drepturi de proprietate intelectuala, chirii sau arenda, dividende, dobanzi, premii si jocuri de noroc, castiguri din transferul titlurilor de valoare, alte venituri din investitii, pensii, precum si alte venituri aflate in strainatate, trebuie sa depuneti, pana pe 25 mai,
Declaratia privind veniturile realizate din strainatate - Formular 201.
Toate formularele mentionate mai sus, cu explicatii detaliate in ceea ce priveste completarea si depunerea acestora:
Formular 070:
[ link extern ]
Formular 220:
[ link extern ]
Formular 200:
[ link extern ]
Formular 201:
[ link extern ]
Articolul din care am extras cele de mai sus,
"Ghid practic despre impozitul pe venit. Cum si ce platesti la stat in functie de veniturile realizate?" il puteti consulta in intregime in linkul urmator:
www.avocatnet.ro/content/art...
L.C.