avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 702 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Şomaj, concediu creştere copil, ... Stimulent de insertie
Discuție deschisă în Şomaj, concediu creştere copil, asigurări sociale şi asistenţă socială

Stimulent de insertie

Sunt angajat al M ApN si vreau sa beneficiez de stimulul de insertie fara a trece in concediul de ingrijire a copilului.Sotia nu lucreaza si nu beneficiaza de idemnizatia de crestere a copilului. Am fost la primarie si am dreptul la acest
stimulent. Ceea ce as vrea sa stiu este locul unde voi depune dosarul,la primarie sau la angajator,in speta unitatea militara?
Cel mai recent răspuns: Valeriu TUDOR , Consultant resurse umane 18:05, 5 Septembrie 2013
Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de OUG nr.111/2010 reprezentând indemnizaţie sau stimulent de inserţie, şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa. - art.14 alin.1 din OUG nr.111/2010.

In speta, cererea se va depune la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia aveti domiciliul sau reşedinţa si nu la angajator.
1. Deoarece sotia nu poate beneficia de concediu de maternitate (126 de zile = sarcina si lauzie) dvs. veti beneficia direct de stimulentul de insertie (fara a mai intra in CCC) incepand cu data nasterii copilului.

2. Pentru ca sunteti angajat al MApN depuneti actele la unitatea militara in care lucrati.

3. Din OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor:

Art. 29
(1) Prevederile prezentei ordonante de urgenta sunt aplicabile si tuturor categoriilor de personal care isi desfasoara activitatea in ministerele si institutiile din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

(2) In situatia persoanelor prevazute la alin. (1), fondurile necesare platii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta si cheltuielile administrative se asigura din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor si institutiilor din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

(3) Pentru perioada cat o persoana dintre cele prevazute la alin. (1) beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului, stabilirea drepturilor de pensie si a altor drepturi de asigurari sociale, acordate potrivit legii, se face potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare.

4. Din Normele de aplicare a OUG 111/2010:

Art. 38.
(1) Persoanele care îşi desfaşoara activitatea în ministerele şi instituţiile din sectorul de aparare, ordine publica şi siguranţa naţionala beneficiaza de concediu şi de indemnizaţie pentru creşterea copilului acordate prin aceste instituţii.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile tuturor categoriilor de personal.

(3) În situaţia în care în perioada concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei aferente raportul de munca sau de serviciu al persoanelor prevazute la alin. (1) înceteaza, plata indemnizaţiei se asigura, prin agenţiile teritoriale, pâna la împlinirea de catre copil a vârstei de 1 an sau, dupa caz, 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

(4) În situaţia prevazuta la alin. (3), instituţiile din sectorul de aparare, ordine publica şi siguranţa naţionala au obligaţia sa transmit agenţiilor teritoriale în a caror raza teritoriala domiciliaza persoana beneficiara cererea şi documentele doveditoare ale acesteia care au stat la baza stabilirii dreptului.


Serviciul personal al unitatii in care lucrez nu este de acord cu acordarea stimulului de insertie fara a trece cel putin o luna in CCC,motivand ca legea nu stipuleaza clar acest lucru . In aceeasi situatie suntem 2 angajati ai aceleiasi unitati. Va rog daca puteti sa-mi indicati cu exactitate paragrafele din care reiese dreptul meu la stimulentul de insertie fara a trece in concediu de crestere a copilului
Ordinul nr.1474/2011 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 38/2011, şi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011:

1. situatie
Persoana îndreptăţită solicită direct stimulentul de inserţie,
începând cu ziua următoare celei în care încetează concediul de maternitate, neexprimându-şi opţiunea de a beneficia de concediu de creştere a copilului până la împlinirea vârstei de un an de către copil.

2. solutie
Persoana îndreptăţită poate solicita direct stimulentul de inserţie,
începând cu ziua următoare celei în care încetează concediul de maternitate, dacă îndeplineşte condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, denumită în continuare OUG nr. 111/2010. Dacă la momentul cererii persoana solicită de la început stimulentul de inserţie, se consideră că şi-a exprimat opţiunea pentru varianta de concediu/indemnizaţie lunară sau, după caz, stimulent, prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 111/2010. Această opţiune nu mai poate fi modificată pe parcurs, însă persoana poate reveni în concediu de creştere a copilului, până la împlinirea de către acesta a vârstei de un an, cu plata unei indemnizaţii aferente concediului şi poate continua apoi cu stimulentul de inserţie până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, în situaţia în care se reîntoarce la activitatea profesională înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an.
1. Ar fi bine daca salariatii de la MApN ar citi mai bine actele normative iar daca nu inteleg sa intrebe la ANPIS.

2. Din Normele de aplicare a OUG 111/2010:

Art. 13.
(1) Stimulentul de inserţie se acordã pe bazã de cerere, semnatã de persoana îndreptãţitã, însoţitã de dovada eliberatã de angajator sau, dupã caz, de alte documente eliberate de autoritãţile competente ori de declaraţia pe propria rãspundere din care sã rezulte cã aceasta realizeazã sau urmeazã sã realizeze venituri supuse impozitului.

2) In situatia stabilirii dreptului la stimulentul de insertie pentru persoana care beneficiaza de concediul pentru cresterea copilului si indemnizatia lunara prevazuta la art. 2 alin. (1) din ordonanta de urgenta, cererea de acordare va fi insotita numai de documentele prevazute la alin. (1).

(3) În situaţia stabilirii dreptului la stimulentul de inserţie pentru persoana care deşi are dreptul nu solicitã acordarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei lunare prevãzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţa de urgenţã, cererea este însoţitã de actele doveditoare necesare stabilirii acestui drept, dintre cele prevãzute la art. 6.

3. Art.13 (3) inseamna asa: daca o eprsoana solicita direct stimulentul de insertie se considera ca a optat pentru CCC pana la varsta de 1 an si in cazul incare suspenda plata stimulentului si intra in CCC va beneficia de indemnizatie numai pana implineste copilul 1 an.

4. - Puteti sa intrebati si dvs., prin e-mail, la ANPIS, pe: anps@prestatiisociale.ro
- Cu raspunsul primit va prezentati la unitate si le aratati si celor care nu cunosc legea.
Ultima modificare: Joi, 5 Septembrie 2013
Valeriu TUDOR, Consultant resurse umane

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Stimulentul de insertie toderas88 toderas88 as dori sa stiu daca la cadrele militare in activitate,beneficiaza de acest stimulent de insertie,mentionez ca eu nu am fost in concediu pt crestrea copilului. (vezi toată discuția)
Stimulent indemnizatie 2012 T_Andrei T_Andrei Buna ziua. Sunt in CCC si copilul urmeaza sa implineasca varsta de 2 ani in ian 2013. Am decis sa ma intorc la angajator in dec 2012, si am intrebat la AJPS de ... (vezi toată discuția)
Concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani validunca validunca daca de la 1 martie 2012, beneficiaza si tata de concediu paternal pentru ingrijire copil pana la varsta de 2 ani,obligatoriu 1 luna., iar mama nu lucreaza, ... (vezi toată discuția)