avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 617 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Sentinta 2011 - posibilitate examen permis
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Sentinta 2011 - posibilitate examen permis


Ora estimata: 8:30
Complet: PEN6 AP
Tip solutie: Condamnare
Solutia pe scurt: În baza art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul STOICA GHEORGHE, fără antecedente penale), la pedeapsa închisorii de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c (dreptul de a conduce un vehicul) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin.5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii altei infracţiuni. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 14.03.2013.
Document: Hotarâre 455/2013 14.03.2013
Cel mai recent răspuns: CABINET DE AVOCAT "STOICA IOANA" , Avocat 15:11, 3 Septembrie 2013
Art.116. - (1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una din situaţiile următoare:
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii penale sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;
b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) a intervenit amnistia;
d) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicule, prevăzută la art.64 lit.c) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată.

concluzie = dupa 1 an .
Puteti sustine examen in vederea obtinerii unui nou permis de conducere dupa un an de la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
In consecinta termenul se socoteste de la data ramanerii definitive a hot. judecatoresti si nu a pronuntarii, daca procurorul a facut recurs termenul se amana.
ART. 116 OUG195/2002
(1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare:
#B
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;
b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) a intervenit amnistia;
d) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicule, prevăzută la art. 64 lit. c) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată.
...............................................................

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Condamnare cu suspendare, redobandire permis lepadatunelu lepadatunelu buna . va rog sa ma ajutati privind redobandirea permisului de conducere, azi am primit condamnarea de un an cu suspendare privind conducerea unui autovehicul ... (vezi toată discuția)
Intrebare felix26 felix26 În baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 condamnă inculpatul la 1 an închisoare. În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de ... (vezi toată discuția)
Redobandire permis conducere zakerku zakerku Buna ziua, Va rog sa ma ajutati cu o informatie, respectiv dupa conducere sub ilnfuenta bauturilor alcoolice pe drumurile publice mi-a fost aplicata o ... (vezi toată discuția)