Stimaţi forumişti,
Tragica pierdere a vieţii unui copil nevinovat, victimă a câinilor vagabonzi, ne face pe toţi să ne gândim la incapacitatea Autorităţilor Române de a rezolva această problemă, dar şi la infinitele discuţii purtate între cetăţenii acestei ţări, care nu au avut decât efectul de a paraliza şi cea mai infimă intenţie statală de a elimina haitele nedorite.
Prin urmare, vă invit, dacă doriţi, să aveţi în vedere şi statuările Curţii Europene din Cauza GEORGEL şi GEORGETA STOICESCU v. ROMANIA, Cererea nr. 9718/03, Hotărârea din 26 Julie 2011, în care s-a constatat violarea dreptului la viaţă privată, Art. 8 al Convenţiei, precum şi a dreptului la un proces echitabil, respectiv Art. 6.1.
Pentru a arăta inclusiv faptul că Statul cunoaşte foarte bine nu doar situaţia câinilor, dar şi Hotărârea menţionată, vă citez din Comunicatul de presă al Ministerului Afacerilor Externe din data de 26.07.2011:
,,CEDO a reţinut că, în urma atacului câinilor comunitari şi a consecinţelor sale, reclamanta a suferit, în mod incontestabil, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. Instanţa europeană a observat că autorităţile naţionale dispuneau la momentul incidentului de informaţii abundente şi detaliate cu privire la problema câinilor comunitari şi a pericolului pe care aceştia îl reprezentau pentru populaţie. Mai mult, s-a reţinut că, încă înainte de atacul suferit de reclamantă, exista o bază legală pentru crearea unei structuri specifice de supraveghere a câinilor comunitari, iar aceste reglementări în materie au fost de mai multe ori modificate, în principal în ceea ce priveşte organizarea şi controlul acestei structuri. S-a constatat că în ciuda reglementărilor legale existente, problema câinilor comunitari nu s-a îmbunătăţit.,,
Nu am deschis topic-ul sine ira et studio, însă.
Cu stimă
Cel mai recent răspuns:
POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca
16:41, 5 Septembrie 2013