avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 643 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Legea 165/2013
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Legea 165/2013

Bună ziua!
Nu știu dacă interpretez corect sau nu, următoarele ce mi se par a veni în contradicție :
*) Notă importantă:
Pentru aplicarea prezentei legi, a se vedea prevederile art 4.
Art.4 : Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, la data intrării în vigoare a prezentei legi
Dispozițiile Art 4 din Leg 165/2013 , nu vin oare în contradicție cu Aplicarea în timp a legii civile, respectiv prevederile Art.6 Cod Civil ?

Alte discuții în legătură

Lege retrocedare 2013 nicutarasescu nicutarasescu Buna ziua,mai trebuie refacute cererile pentru retrocedari in urma promulgarii acetei legi.In cazul unui proces la CEDO pe legea 18 care a fost oprit,in acest ... (vezi toată discuția)
Care este procedura în cazul restituirilor imobilelor naționalizate? ce este de fãcut pe plan intern și la cedo? hdm hdm - daca am facut plangere la C.E.D.O. in anul 2012, pe fondul L.10/2001 si am primit confirmarea primirii plangerii, dar cazul inca nu a fost judecat, eu pot ... (vezi toată discuția)
Legea despagubirilor tudoru tudoru buna ziua, cum se numeste legea si ce articol trebuie invocat in cazul doresc sa primesc despagubirea pentru o parcela pe care comunistii au construit un ... (vezi toată discuția)