buna seara, as dorii sa ma sfatuiti si pe mine referitor la o problema: lucrez intr-o institutie de stat din data de 16.12.2002, in aceeasi structura de atunci pana in prezent; la inceput am incadrat o functie de referent cu studii medii iar pana in 2008 am ajuns la maximul salarial pt functia respectiva. In 2008 structura a suferit o restructurare , eu nu am avut de suferit, functia mea de referent cu studii medii s-a transformat in functia de refent de specialitate cu studii superioare (eu absolvind intre timp facultate cu licenta luata), in momentul acelasalariul meu a avut de suferit drastic deoarece odata cu noua functie a trebuit sa o iau de la cea mai mica treapta cu salariul,mentionez ca in toti acesti ani atributiile functionale ale postului meu au fost aceleasi, deci incepand cu 2008 desi faceam acelasi lucru ca si pana atunci am primit salariu de referent de specialitate debutant iar pana in prezent nu am mai ajuns la nivelul salariului din 2008 inainte de restructurare si modificarea functie. Cineva mi-a zis ca cei de la resurse umane ar fi trebuit sa imi echivaleze nivelul maxim de pe functia cu studii medii la un nivel mai ridicat decat cel de debutant de pe functia cu studii superioare doar ca nu a stiut sa ma indrume spre o lege sau ceva ca in baza acesteia sa pot sa ii rog sa reevalueze situatia.As dorii sa stiu daca exista vreo baza legala prin care sa pot sa le solicit acum sa reanalizeze situatia si sa vada daca nu cumva au gresit si putem sa indreptam lucrurile. Va multumesc
Legea-cadru 330/2009 art 8 alin 8
(8) Absolvenţii învăţământului superior de lungă şi scurtă durată, care la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite erau încadraţi pe funcţii cu un nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional imediat superior gradului de debutant, păstrându-şi gradaţia avută la data promovării, numai în măsura în care atribuţiile din fişa postului au fost modificate în mod corespunzător.
OUG nr.10/2008
Art. 8. -Absolvenţii învăţământului superior de lungă sau de scurtă durată care la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creştere cu până la 20% a salariului de bază avut.