trebuie sa aveti in obiect, activitatea respectiva.
Sanctiuni:
Legea 359 / 2004 -
Art. 41. - (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează, potrivit legii, cu amendă cuprinsă între 1.000 lei şi 10.000 lei, desfăşurarea oricărei activităţi de către persoanele juridice prevăzute la art. 2 cu nerespectarea prevederilor prezentei legi.
Legea 12 / 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite
(daca e cazul)
Art. 1. - Constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională sau penală, după caz, faţă de cei care le-au săvârşit, următoarele fapte:
a) efectuarea de acte sau fapte de comerţ de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;
Art. 2. - (1) Constituie contravenţii faptele prevăzute la art. 1 lit. a) - k) şi se sancţionează după cum urmează:
f) faptele prevăzute la lit. a), b), e), g), i), j) şi k), în cazul în care au fost săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 6.000 lei la 20.000 lei.
Art. 4. - (1) Mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) şi j), dacă sunt ale contravenientului sau ale operatorului economic, precum şi sumele de bani şi lucrurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă şi se valorifică în condiţiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administraţiei publice centrale.
(2) Veniturile obţinute ilicit de persoanele fizice sau juridice din activităţile prevăzute la art. 1, cât şi încasările în întregime din vânzarea mărfurilor a căror provenienţă nu este dovedită se confiscă şi se fac venit la bugetul administraţiei publice centrale.