Agenții de ocupare a forţei de muncă în străinătate funcționează conform prevederilor legii 156 / 2000 (republicată în 2009), privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate.
Conform legislaţiei, agenţii de ocupare a forţei de muncă pot desfăşura activitatea de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
a) dispun de spaţiul şi de dotările necesare pentru buna desfăşurare a activităţii;
b) au încadrat în muncă personal cu experienţă în domeniul forţei de muncă;
c) au organizat o bancă de date care sa cuprindă ofertele şi solicitările de locuri de muncă în străinătate, informaţii referitoare la condiţiile de ocupare a acestora şi la calificările şi aptitudinile solicitanţilor aflaţi în evidenţa lor;
d) au încheiat cu persoane juridice, persoane fizice şi organizaţii patronale din străinatate, dupa caz, contracte care conţin oferte ferme de locuri de muncă;
e) sunt înregistraţi la inspectoratul teritorial de muncă (ITM) în a cărui rază îşi au sediul.
Un aspect important din lege: „Dacă tarifele pentru prestarea serviciilor de mediere sunt încasate de la angajatori străini, agenţii de ocupare a forţei de muncă nu pot pretinde plata serviciilor de mediere şi de la solicitanţii de locuri de muncă în străinătate”.
În privința eventualelor garanții sau comisioane, se spune „Agenţii de ocupare a forţei de muncă în străinătate nu vor pretinde garanţii de la persoanele mediate, respectiv de la persoanele angajate în străinătate cu contract individual de muncă.”
[ link extern ]