denisatoma a scris:
Buna seara,
Am un credit de 25500 facut la bcr la care ramasesem restanta. Astazi am fost sa platesc si am aflat ca mi s-a vandut la o firma de recuperari.Aveau dreptul sa-l vanda fara sa mi se trimita o notificare? Ce se va intampla acum? Ma obliga sa achit toata valoarea?
Va multumesc !
aveau dreptul sa-l vanda, dar pana la dovada notificarii scrise puteti suspenda orice plata
Codul civil
Art. 1.78. Comunicarea şi acceptarea cesiunii
(1) Debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care:
a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;
b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parţiale, trebuie indicată şi întinderea cesiunii.
(2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului.
(3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii.
(4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata.
(5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului.
dupa ce o sa primiti comunicarea scrisa, verificati cesionarul, iar daca cesionarul este un SRL:
[EDITAT continut off topic, executorii bancari nu mai exista din 2011 ]