TERMEN DE PRESCRIPTIE DESPAGUBIRE MORALA RCA
În cazul în care accidentul rutier a avut ca urmare ?i vătămări corporale, indiferent de gravitatea acestora, dreptul de despăgubire se stinge tot după un termen de 3 ani.
În cazul in care accidentul rutier a fost produs de autor în stare de ebrietate, iar prin fapta respectivă s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, dreptul de despăgubire se stinge după un termen de 5 ani.
În cazul uciderii din culpă ( accident rutier soldat cu decesul victimei ) avem trei termene de prescrip?ie ale dreptului de despăgubire:
1. Termen de 5 ani ? pentru uciderea din culpă a unei persoane ?i care se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
2. Termen de 8 ani ? pentru uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi ?i care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
3. Termen de 10 ani ? atunci când uciderea din culpă a unei persoane este săvârşită de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate, la care pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.
Sursa:
[ link extern ]