1. Pentru somaj trebuie sa indepliniti si celelalte conditii prevazute in lege, si anume :
Legea nr.76/2002 :
Art. 34
(1) ªomerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii;
d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.
........
2. De la angajator va trebui sa obtineti :
- decizia de incetare a c.i.m.
- adeverinta de vechime pentru perioada lucrata
- adeverinta de somaj
3. Actele necesare pentru somaj:
1. Actul de identitate, in original si copie;
2. Actele de studii si de calificare,in original si copie;
3. Adeverinta medicala din care sa rezulte ca persoana este clinic sanatoasa sau apta de munca ori ca are eventuale restrictii medicale;
4. Actele eliberate de organele financiar teritoriale, din care sa rezulte ca persoana nu realizeaza venituri sau ca realizeaza, din activitati autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare.
In afara documentelor prevazute mai sus, care urmeaza sa fie prezentate de toate categoriile de solicitanti de indemnizatie de somaj, cererea pentru acordarea indemnizatiei de somaj va fi insotita, dupa caz, si de urmatoarele documente:
A. In cazul persoanelor provenite din munca:
a) carnetul de munca in original si in copie si adeverinta prevazuta la art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, aprobate prin H.G. nr. 174/2002 cu modificarile si completarile ulterioare, sau, in cazul in care nu exista carnet de munca intocmit, adeverinta prevazuta la art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, aprobate prin H.G. nr. 174/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si alte acte care, potrivit legii, atesta existenta unor raporturi de munca sau de serviciu pana la data de 31 decembrie 2010 si, dupa caz, vechimea in munca realizata anterior datei de 1 martie 2002;
b) copie de pe hotararea judecatoreasca definitiva prin care instanta competenta conform legii a dispus reintegrarea in munca, atunci cand reintegrarea nu mai este posibila la unitatea la care persoana a fost incadrata in munca anterior, din cauza incetarii definitive a activitatii, sau la unitatea care a preluat patrimoniul acesteia;
c) adeverinta de la unitatea care a preluat patrimoniul unitatii in care persoana a fost incadrata anterior, din care sa rezulte ca reincadrarea in munca nu mai este posibila din cauza desfiintarii postului.
[ link extern ]