1. Din OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurãri sociale de sãnãtate:
Art. 26. - (1) Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstã de pânã la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, pânã la împlinirea vârstei de 18 ani.
(2) Indemnizaţia prevãzutã la alin. (1) se suportã integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate.
Art. 27. - (1) Beneficiazã de indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav, opţional, unul dintre pãrinţi, dacã solicitantul îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare prevãzute la art. 7.
(2) Beneficiazã de aceleaşi drepturi, dacã îndeplineşte condiţiile cerute de prezenta ordonanţã de urgenţã pentru acordarea acestora, şi asiguratul care, în condiţiile legii, a adoptat, a fost numit tutore, cãruia i s-au încredinţat copii în vederea adopţiei sau i-au fost daţi în plasament.
Art. 28. - Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstã de pânã la 7 ani sau a copilului cu handicap cu afecţiuni intercurente pânã la împlinirea vârstei de 18 ani se acordã pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie şi a certificatului pentru persoanele cu handicap, emis în condiţiile legii, dupã caz.
Art. 29. - Durata de acordare a indemnizaţiei prevãzute la art. 27 alin. (1) este de maximum 45 de zile calendaristice pe an pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat, este supus unor intervenţii chirurgicale; durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilitã de medicul curant, iar dupã depãşirea termenului de 90 de zile, de cãtre medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurãrilor sociale.
Art. 30. - Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav este de 85% din baza de calcul stabilitã conform art. 10.
2. Din Normele de aplicare a OUG 158/2005:
Art. 49. - Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstã de pânã la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, pânã la împlinirea vârstei de 18 ani.
Art. 50. - (1) Certificatul de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstã de pânã la 7 ani şi îngrijirea copilului cu handicap în vârstã de pânã la 18 ani pentru afecţiuni intercurente se elibereazã de medicul curant, în condiţiile şi pânã la duratele maxime prevãzute de lege.
(2) Medicul de familie are dreptul de a acorda concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, cu duratã de cel mult 14 zile calendaristice, în una sau mai multe etape, pentru aceeaşi afecţiune.
(3) Medicul curant din ambulatoriul de specialitate sau spital are dreptul de a acorda concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, cu duratã de cel mult 30 de zile calendaristice.
Art. 51. - În situaţia în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat sau supus unor intervenţii chirurgicale, eliberarea certificatelor de concediu medical se va face de medicul curant din unitãţile care acordã asistenţã medicalã în specialitatea respectivã, pentru durate stabilite de acesta, în funcţie de gravitatea afecţiunii. Dacã durata concediului medical depãşeşte 90 de zile, este necesar avizul medicului expert al asigurãrilor sociale.
Art. 52. - (1) Beneficiazã de indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav, opţional, unul dintre pãrinţi, dacã solicitantul îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare prevãzute la art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 158/2005.
(2) Beneficiazã de aceleaşi drepturi, dacã îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare pentru acordarea acestora, şi asiguratul care, în condiţiile legii, a adoptat, a fost numit tutore, cãruia i s-au încredinţat copii în vederea adopţiei sau i-au fost daţi în plasament.
Art. 54. - Durata de acordare a indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav este de maximum 45 de zile calendaristice pe an pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat, este supus unor intervenţii chirurgicale; durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilitã de medicul curant.
Art. 55. - Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav se determinã conform art. 30 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 158/2005.
Art. 56. - Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav se suportã integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate.
buna ziua,
multumesc pentru raspunsul detaliat; as dori sa va mai intreb o chestiune
eu am beneficiat in ultimul an de concediu pentru crestere copil fara plata (primul an a fost cu plata si l-am solicitat pe al 2-lea fara plata); in acest timp statul a platit contributiile la asig sociale pentru mine. Inaintea celor 2 ani, am avut concediu de 2ani platiti pentru primul copil.
avand in vedere faptul ca in art 7 din legea mentionata de dv se precizeaza ca trebuie sa fi cotizat la stat minim 6luni inainte de solicitarea concediului, asta inseamna ca daca imi reiau activitatea in martie voi putea solicita acest concediu medical pentru copil numai dupa 6luni de reangajare?
multumesc
gabriela