Buna ziua... am o problema cu un notar (fost procuror). Nu e problema mea personala, ci a unei cunostiinte pe care o sprijin in demersurile ei.
Situatia incepe cu o tranzactie imobiliara care nu s-a finalizat. Ca la orice astfel de afacere, e dreptul Cumparatorului sa aleaga notarul. Probabil stia de ce a ales pe cine a ales. Ceea ce totusi nu presupune ca notarul sa favorizeze pe acesta pana la abuz.
In ziua de 31 ianuarie, ultimul termen conform antecontractului, Vanzatorul (promitent) avea toate actele puse la punct si s-a prezentat la notar. Cumparatorul (promitent) nu s-a prezentat si a motivat forta majora: ca si-a scrantit piciorul pe gheata. Vanzatorul a cerut notarului sa primeasca o declaratie (certificata de notar) cum ca s-a prezentat cu toate actele in ziua si ora convenita etc, dar notarul a scris in declaratie doar ca s-a prezentat, nu ca a si adus tot ce trebuia. Cand i-a atras atentia, notarul a zis ca se subintelege si nu a vrut sa modifice declaratia.
Apoi au stabilit verbal sa se intalneasca partile la notar peste o saptamana. Din nou Cumparatorul nu s-a prezentat de data asta pe motiv ca i-a expirat cartea de identitate si ca a dat-o la politie sa o preschimbe. Iarasi alt termen, cam peste inca 10 zile. Cu toate ca se putea obtine o adeverinta de la politie. Sa spunem ca trebuia neaparat actul original.
Peste 10 zile din nou nu se prezinta Cumparatorul cu acelasi pretext cu cartea de identitate pe care o asteapta si notarul mijloceste verbal un alt termen peste o saptaman. La noul termen Cumparatorul isi "da arama pe fata", cica nu mai face tranzactia ca nu are banii (se astepta sa vanda nu stiu ce teren). Deci tranzactia nu are loc clar din culpa Cumparatorului, care nu mai are nici o scuza, nici legala, nici omeneasca.
Vanzatorul atunci cere rezilierea contractului, dar notarul spune ca "trebuie sa se inteleaga" partile si sa returneze arvuna (500 euro) Cumparatorului.
Vanzatorul refuza returnarea arvunei (zic eu pe buna dreptate), dar in acest caz notarul refuza categoric sa semneze rezilierea. Deci situatia este acum in aer.
Cred ca urmatorul pas este de mers la un executor judecatoresc care sa dea un ultimatum promitentului Cumparator sa vina cu banii sau sa semneze rezilierea. Nu cunoastem vreunul, dar asta e alta problema. Pe Vanzator nu-l deranjeaza nici daca acum ar veni Cumparatorul cu banii si sa incheie afacerea, dar in nici un caz sa dea arvuna inapoi dupa ce a pierdut aproape trei luni de zile si bani pe declaratii si extras funciar etc... plus ca are alti potentiali cumparatori pe care ii refuza pana nu are rezilierea. Sa nu se cheme ca incheie alt antecontract de vanzare pentru acelasi bun, clauza specificata in antecontract. (Poate ca are voie totusi avand in vedere ca primul antecontract a expirat ca termen. Mi-e sa nu scoata notarul dator pe vanzator dupa aia cu dublul arvunei sa plateasca cumparatorului).
Aveti vreo indrumare?
Consider ca notarul abuzeaza prin refuzul de a constata rezilierea. Ce facem? Oare executorul judecatoresc rezolva singur un astfel de caz sau dam in judecata notarul?
Solutia depinde foarte mult de cum sunt stipulate clauzele contractuale. In principiu, vanzatorul nu trebuie sa returneze nimic daca si-a respectat obligatiile contractuale. Puteti cere constatarea rezilierii in instanta.
Singura clauza care cred ca are semnificatie in cazul de fata este stipulata in antecontract astfel: "In cazul in care promitenta-cumparatoare intelege sa denunte unilateral contractul, neexecutand astfel obligatia de incheiere a contractului de vanzare si respectiv, de plata a pretului, aceasta va pierde suma de bani achitata promitentelor-vanzatoare, cu titlu de ARVUNA in temeiul prezentului inscris, suma de 500 (cincisute) euro."
Nu se interpreteaza ca refuzand sa se prezinte si sa incheie contractul si deci nu executa obligatia etc... "INTELEGE" sa denunte unilateral contractul? Sau nu se intelege asta?
@Madalina_Pascu... in instanta inseamna sa dam in judecata pe cineva, corect? Pe cine in acest caz? Pe notar sau pe Vanzator, ca amandoi refuza sa semneze fara returnarea arvunei?
@Avlil... Sunteti sigura ca se poate rezilia la alt notar? Plus ca alt notar probabil nu o sa se bage peste altul sa constate rezilierea... Oricum cred ca un prim pas ar fi dovedirea rea-credintei Vanzatorului prin obligarea acestuia sa se prezinte la incheiere contract sau reziliere apeland la un executor judecatoresc. Sa specifice ziua si ora la care sa vina in fata la notarul respectiv si ma duc eu ca martor si inca cineva ca sa fim doi martori ca nu se prezinta Cumparatorul si ca notarul refuza in fata noastra sa rezilieze, desi rezilierea este un act unilateral...
Domnule, ce să autentifice notarul? Rezoluţiunea unilaterală a contractului?
Notarul nu poate autentifica decît o eventuală înţelegere a părţilor. Sau, poate autentifica actul prin care partea declară rezoluţiunea unilaterală, numai că un asemenea act nu constituie titlu executoriu (adică, în temeiul lui partea nu va putea obţine nimic de la cocontractant pe calea executării silite), fiind o simplă declaraţie.
Partea care doreşte desfiinţarea contractului o poate face fie prevalîndu-se de pactul comisoriu pentru a refuza îndeplinirea propriilor obligaţii, fie se adresează instanţei în situaţia în care are propriile pretenţii de la cel cu care a contractat.
În funcţie de conţinutul pactului, instanţa fie va constata că respectivul contract a fost desfiinţat ca urmare a efectului pactului comisoriu, fie va pronunţa desfiinţarea actului, în ambele cazuri obligînd pîrîtul la plata a ceea ce datorează reclamantului.
So, doar instanţa poate face asta în situaţia în care părţile nu se înţeleg. Notarul nu.
@themis... Ceea ce dorim este ca sa se constate in mod oficial culpa Cumparatorului ca fiind motivul rezilierii antecontractului. Daca i se cere Cumparatorului prin executor judecatoresc sa se prezinte in data cutare si ora cutare la notar ca sa incheie contractul si venim si cu martori, nu mai poate sa faca nimic mai tarziu, parerea mea neavizata. Daca as fi fost un expert in domeniu nu as fi cerut parerea dumneavoastra pe forum.
Asta e ideea. Daca notarul ar fi un om corect, ar accepta ca sa semneze declaratia Vanzatorului de reziliere din culpa Cumparatorului, care nu isi respecta obligatiile contractuale. Faptul ca refuza acest lucru ne duce cu gandul ca mai tarziu Cumparatorul va pretinde ca nu s-a incheiat contractul din culpa Vanzatorului si sa pretinda dublul arvunei.
Cum dovedim ca de fapt Cumparatorul se eschiveaza de la incheierea contractului daca notarul nu vrea sa constate acest lucru?
Evident ca teoretic poate sa faca acea declaratie de reziliere la alt notar, dar atunci Vanzatorul o sa pretinda ca s-a prezentat cu actele si cu banii si ca a vrut sa incheie contractul la notarul initial si care o sa ii tina partea, dupa cum decurg lucrurile. Ce avem? Cuvantul Vanzatorului si al notarului impotriva cuvantului Cumparatorului? Cui ii da dreptate o instanta?
De aceea vreau sa prevenim aceasta posibilitate. Sa avem ceva la mana care sa ateste adevarul. Nu se pune problema acum sa obtinem ceva material de la Cumparator, ci sa obtinem ca acesta sa nu poata sa pretinda arvuna inapoi (sau dublul) si sa aiba castig de cauza. Daca ajungem in instanta atunci se va pune problema sa pretindem si daune pentru timpul pierdut si banii cu executor, avocat etc si tot felul de declaratii.
Multumesc pentru raspuns.