eugen68octavian a scris:
După un an de la rămânerea definitivă a hotărârii în cazul condamnării cu suspendare sau amendă. După 6 luni de la ieşirea din penitenciar, dacă instanţa nu dispune altfel.
Deşi deobicei iese dublu la analiza sângelui, aşteptaţi rezultatele şi apoi vedeţi.
Dupa un an de la ramanerea definitiva a hotararii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere iar in cazul amenzii penale in 6 luni de la data executarii acesteia. Daca va fi liberat conditionat cum se intampla de obicei, nu se vor calcula 6 luni de la iesirea din penitenciar ci din momentul in care va fi considerata executata pedeapsa.
ART. 116*)
(1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare:
#B
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă;
b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) a intervenit amnistia;
d) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicule, prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată.
...............................................................