mihaip2 a scris:
Va multumesc pentru raspuns, dar puteti va rog sa-mi indicati si mie articolul de lege in care este mentionata obligatia proprietarilor de a-si incalzi apartamentele chiar daca nu locuiesc in ele?
Proprietarul apartamentului este obligat sa-si incalzeasca apartamentul indiferent ca acesta este locuit sau nu. In acest sens avem prevederea din HG 1588/2007:
Art. 52.(3) Proprietarii apartamentelor şi ai spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă deconectaţi de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică al clădirii au obligaţia să-şi asigure o altă sursă de încălzire.
Este evident ca cei conectati la sistemul centralizat asigura incalzirea normala a apartamentelor si de aceea nu se mai spune ca si acestia ar fi obligati. Dar cei ce se deconecteaza au obligatia de a incalzi... Ar fi si aberant sa consideram ca legea-i obliga sa incalzeasca apartamentele doar pe cei debransati de la sistemul centralizat in timp ce apartamentele bransate la sistemul centrallizat pot sa-si inchida caloriferele, sa nu le incalzeasca deloc asa cum explicati ca ati procedat dumneavoastra.
Apoi in Ordinul A.N.R.S.C. nr. 91/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termica se specifica:
art. 251. Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu este interzisă în următoarele situatii:
b) deconectarea totală fără asigurarea încălzirii spatiului cu destinatie de locuintă sau altă destinatie cu o sursă alternativă de producere a energiei termice.
Ori, repet, inchiderea totala a caldurii, asa cum ati explicat, inseamna ca apartamentul dv nu a fost incalzit, echivaland cu o debransare fara respectarea legislatiei.