Art. 253
Distrugerea
(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte altei persoane şi serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(5) Dispoziţiile prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului.
(6) Pentru faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(7) Tentativa faptelor prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se pedepseşte.
va rog sa imi spuneti daca este articol de lege pentru arderea arhivei unei firme in anul 2007 am cesionat firma iar noul asociat si adm a depozitat arhiva la un prieten de lui in anul 2011 sotul si eu am fost cercetai penal pentru ca nu am predat arhiva si sotul condamnat si pentru inselaciune dar in 2012 o persona mia zis ca arhiva a fost depozitata la el de catre noul administrator dar ca el a bagato pe foc la ordinul lui noul adm precizez ca sotul este condamnat si pentru acest lucru dar eu vreau sai fac plngere la cel care a arso ca pe noul administrator nu il gaseste nimeni degeaba i fac la ce aricol se incadreaza ?la distrugere?