LEGEA LOCUINŢEI nr. 114 din 11 octombrie 1996
Reglementarea cadrului general de realizare, exploatare şi administrare a locuinţelor are la bază următoarele principii:
Accesul liber şi neîngrădit la locuinţă este un drept al fiecărui cetăţean.
Realizarea locuinţelor constituie un obiectiv major, de interes naţional, pe termen lung, al administraţiei publice centrale şi locale.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Prezenta lege reglementează aspectele sociale, economice, tehnice şi juridice ale construcţiei şi folosinţei locuinţelor.
Art. 2
Termenii utilizaţi în cuprinsul prezentei legi au următorul înţeles:
a) Locuinţă
Construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii.
b) Locuinţă convenabilă
Locuinţă care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerinţa utilizatorului şi caracteristicile locuinţei, la un moment dat, acoperă necesităţile esenţiale de odihnă, preparare a hranei, educaţie şi igienă, asigurând exigenţele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege.
h) Casă de vacanţă
Locuinţă ocupată temporar, ca reşedinţă secundară, destinată odihnei şi recreerii.
ANEXA Nr. 1
EXIGENŢE MINIMALE
pentru locuinţe
A. Cerinţe minimale:
- acces liber individual la spaţiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive a spaţiului deţinut de către o altă persoană sau familie;
- spaţiu pentru odihnă;
- spaţiu pentru prepararea hranei;
- grup sanitar;
- acces la energia electrică şi apa potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a reziduurilor menajere.
NOTÃ:
- Suprafaţa camerei de zi de la locuinţa cu o cameră include spaţiul pentru dormit.
- Locul de luat masa poate fi înglobat în bucătărie sau în camera de zi.
- Înălţimea liberă minimă a camerelor de locuit va fi de 2,55 m, cu excepţia mansardelor, supantelor şi nişelor, la care se va asigura un volum minim de 15 m3 de persoană.
- Suprafaţa locuibilă este suprafaţa desfăşurată a încăperilor de locuit. Ea cuprinde suprafaţa dormitoarelor şi a camerei de zi.
- Suprafaţa utilă este suprafaţa desfăşurată, mai puţin suprafaţa aferentă pereţilor.
- Suprafaţa utilă a locuinţei este suma tuturor suprafeţelor utile ale încăperilor. Ea cuprinde: cameră de zi, dormitoare, băi, WC, duş, bucătărie, spaţii de depozitare şi de circulaţie din interiorul locuinţei. Nu se cuprind: suprafaţa logiilor şi a balcoanelor, pragurile golurilor de uşi, ale trecerilor cu deschideri până la 1,00 m, nişele de radiatoare, precum şi suprafaţele ocupate de sobe şi cazane de baie (câte 0,50 m2 pentru fiecare sobă şi cazan de baie), în cazul în care încălzirea se face cu sobe. În cazul locuinţelor duplex, rampa, mai puţin palierele, nu se cuprinde în suprafaţa utilă a locuinţei.
- Suprafaţa construită pe locuinţă, prevăzută în tabelul B, este suma suprafeţelor utile ale încăperilor, logiilor, balcoanelor, precum şi a cotei-părţi din suprafeţele părţilor comune ale clădirilor (spălătorii, uscătorii, casa scării, inclusiv anexele pentru colectarea, depozitarea şi evacuarea deşeurilor menajere, casa liftului etc.), la care se adaugă suprafaţa aferentă pereţilor interiori şi exteriori ai locuinţei; în cazul încălzirii cu combustibil solid, se adaugă suprafaţa aferentă sobelor şi cazanelor de baie. Nu sunt cuprinse suprafaţele aferente boxelor de la subsol şi ale garajelor care pot fi prevăzute distinct.
- Suprafaţa încăperii sanitare principale din locuinţă va permite accesul la cada de baie al persoanelor imobilizate în scaun cu rotile.
- Încăperea sanitară se include în locuinţă, în cazul în care pot fi asigurate alimentarea cu apă şi canalizarea.
- Lăţimea minimă de circulaţie a coridoarelor şi a vestibulului din interiorul locuinţei va fi de 120 cm.
- În funcţie de amplasamentul construcţiei, suprafeţele construite pot avea abateri în limitele de ±10%.
ANEXA Nr. 2
REGULAMENTUL-CADRU al asociaţiilor de proprietari
Art. 3
Termenii utilizaţi în prezentul regulament au următorul înţeles:
a) Prin bloc de locuinţe - clădire - condominiu se înţelege o proprietate imobiliară, din care unele părţi au altă destinaţie decât aceea de locuinţă, respectiv apartamente proprietate individuală, iar restul este proprietate comună indiviză.
Proprietatea imobiliară nu este un condominiu decât dacă cota-parte indiviză de proprietate comună revine proprietarilor apartamentelor şi nu poate fi separată de proprietatea asupra apartamentelor.
b) Prin spaţiu, respectiv apartament, se înţelege o parte dintr-o clădire destinată locuirii, în regim de proprietate individuală, care, împreună cu cota-parte indiviză din proprietatea comună, constituie o unitate de proprietate imobiliară.
Cu excepţia unor situaţii pentru care există alte prevederi exprese în acest regulament-cadru sau în acordul de asociere, drepturile de proprietate asupra unui apartament dintr-un bloc de locuinţe/condominiu trebuie considerate în acelaşi mod ca şi drepturile de proprietate asupra altor proprietăţi imobiliare.
c) Prin proprietate comună se înţelege toate părţile dintr-o clădire aflată în proprietate, care nu sunt apartamente şi care sunt destinate folosirii în comun de către toţi proprietarii din acea clădire.
Proprietatea comună este indivizibilă şi este deţinută de proprietarii apartamentelor individuale, conform cotelor calculate.
Proprietatea comună include toate părţile proprietăţii care sunt în folosinţă comună, ca: terenul pe care este construită clădirea, curtea inclusă, fundaţia, structura de rezistenţă, acoperişul, terasele, coşurile de fum, scările, holurile, pivniţele, subsolurile, casa scării, tubulatura de gunoi, rezervoarele de apă, ascensoarele.
Proprietatea comună include instalaţii ale clădirii aflate în folosinţă comună cu care a fost înzestrată clădirea în timpul construcţiei sau cu care a fost dotată mai târziu de către proprietari, ca de exemplu: canale pluviale, paratrăsnete, antene, instalaţii de telefonie, instalaţii electrice, conducte de apă, sisteme de încălzire şi conducte de gaze care pot trece prin proprietatea comună până la punctele de distribuţie din apartamentele individuale.
d) Prin cotă-parte se înţelege cota de proprietate care îi revine fiecărui apartament proprietate individuală, din proprietatea comună, şi este înscrisă în actul de proprietate.
În situaţia în care cotele-părţi nu sunt înscrise în actele de proprietate, ele vor fi calculate pentru fiecare apartament, corespunzător cu raportul dintre suprafaţa locativă a fiecărui apartament şi totalul suprafeţelor locative ale tuturor apartamentelor din imobil.
Publicată în Monitorul Oficial cu numãrul 254 din data de 21 octombrie 1996
avocatnet.ro explicăm legislația
legalmgm, utilizator
gabrian