Stimat forumist,
În primul rând, noile cerințe ale Curții impun, in principal, un mod concis de redactare a cererii.
Mai mult decât atât, așa cum reiese din noile schimbări de a Regulament, redactarea cererii trebuie să fie si precisă, de natură permite Curții identificarea naturii și obiectului cererii, chiar fără a citi actele anexate.
Deci, părerea mea personală este că ar trebui să incercați să vă incadrați în spațiul disponibil în mod obișnuit în formularul de aplicație. Anexa explicativă atașată reprezintă doar o excepție, aplicabilă atunci când nu se poate altfel.
Strict privitor la obiectul întrebării dvs, răspunsul este dat de Art. 47.2.b al Regulamentului, care prevede: ,, Reclamantul poate însă completa aceste informații anexând la formularul de cerere un document separat de maxim 20 de pagini care să conțină o expunere detaliată a faptelor, a pretinselor încălcări ale Convenției și a argumentelor pertinente.,,
Prin urmare, documentul anexat va fi un număr de pagini, care vor lămuri problemele de fapt și de drept pe care le considerați necesare a fi lămurite. Nu înseamnă atașarea unei noi cereri, ci a respectivelor pagini, indicate ca supliment de argumentare.
În legătură cu modul redactării, CEDO vă furnizează și anumite indicații, pe care le puteți citi la secțiunea ,,Cum se completează formularul de cerere,,.
Evident, veți putea avea drept titlu ceva de genul ,, Anexă Expunerea faptelor,,. Deși CEDO nu nerecomandă expres o denumire a anexe, referirea la punctul din formular pentru care se dau explicații suplimentare este necesară, reieșind din cerințele Art. 47.2.b.
Cu stimă.
Va multumesc pentru raspuns!
Ideea este ca intradevar, este formulata concis cererea, insa la rubrica F,,expunerea pretinselor incalcari ale conventiei,,,cererea ofera numai o pagina pentru explicatii iar daca sunt invocate mai multe articole ale Conventiei, e foarte greu sa fii concis pe o singura pagina.
Stimat forumist,
Nu neg că cerințele impuse de noul Art. 47 al Regulamentului ridică dificultăți de redactare.
De asemeni, nu neg că spațiul alocat de modelul de aplicație furnizat de CEDO pune la încercare, din greu, chiar, capacitățile de sintetizare a celui care redactează aplicația.
Totuși, consider că nu aceasta este problema Curții. Prin noul Regulament, Curtea dorește ca cererea să fie redactată într-un mod concis. Punct. Iar modelul de aplicație are un anumit spațiu disponibil. Iarăși, punct.
Nu în utimul rând, așa cum am expus anterior, documentul separat este o excepție, regula fiind completarea modelului de aplicație fără o asemenea anexă.
Ce trebuie înțeles, deci? Eu consider că este necesară schimbarea modului de redactare a cererii. Iar faptul că acest lucru prezintă dificultăți evidente, nu consider, precum am mai spus, că este problema CEDO, ci a celui care redactează aplicația.
În concluzie, opina ia mea este că cerințele impuse de Regulament trebuie luate ca atare, nu interpretate ce fiind recomandări.
Cu stimă.